ACC a renovat din investiții europene opt stații de pompare a apei și a apelor uzate

Întreprinderea ,,Apă-Canal Chișinău” a renovat, din investiții europene, trei stații de pompare a apei și cinci stații de pompare a apelor uzate, fapt care, afirmă furnizorul, va mări eficiența serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare, spre beneficiul locuitorilor municipiului. Furnizorul estimează că va înregistra și economii la consumul de energie electrică, transmite IPN.

Directorul general al întreprinderii, Valeriu Meșca, a spus, în cadrul evenimentului de lansare a Stației de pompare ,,Buiucani”, că noul echipament a fost furnizat de către o companie autohtonă și include 26 de agregate de pompare, 15 dintre care sunt la stațiile de pompare a apelor uzate „Costiujeni”, „Codru”, „Vieru”, „Motel” și „Vatra”. Zece agregate sunt la stațiile de pompare a apei potabile „Independenţei”, „Buiucani” și la staţia de apă „Nistru” (Treapta II-a A), care asigură pomparea apei brute către Stația de Tratare a Apei din municipiul Chișinău.  

„Ca urmare a lucrărilor de renovare, vom asigura prestarea serviciului de alimentare cu apă la standarde europene şi aprovizionarea cu apă potabilă de calitate a locuitorilor municipiului Chișinău.  Începând cu luna decembrie 2018, în perioada de testare şi punere în operare a noului echipament de pompare, întreprinderea a înregistrat economii a consumului de energie electrică de 8,7 %. În același timp, modernizarea stațiilor de pompare a apelor uzate a avut ca rezultat majorarea debitului de apă uzată pompată, ca urmare a creșterii numărului de consumatori în anumite zone”, a menționat Valeriu Meșca.

Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, prezent la eveniment, s-a declarat convins că economiile operate de către furnizor vor fi utilizate drept investiții în alte obiective ale întreprinderii.

Proiectul este parte a Programului de Dezvoltare a Serviciilor de Alimentare cu Apă din municipiul Chișinău, finanțat prin creditele acordate de către Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, și grantul investițional oferit de Uniunea Europeană prin Facilitatea de Investiții pentru Vecinătate.

Șefa Biroului BERD la Chișinău, Angela Sax, a menționat că noul echipament va avea un impact direct asupra calității vieții chișinăuienilor. „Noi, cei de la BERD, suntem foarte bucuroși să fim parte a acestui efort comun”, a subliniat Angela Sax.

Reprezentantul BEI în Republica Moldova, Antonio Castillo, a menționat că această componentă de proiect completează investițiile deja făcute în acest program, care s-au axat pe furnizarea instrumentelor de mentenanță și a echipamentelor pentru detectarea scurgerilor, achiziționarea vehiculelor şi autocamioanelor specializate, dar și reabilitarea, care este în proces, a peste 140 km rețele de apă și canalizare; reabilitarea Stației de Epurare a apelor uzate și linia nouă de tratare a nămolului.