A fost deschis Forumul Economic de la Chișinău. Premier: Moldova are oportunitate investițională

Prim-ministrul Dorin Recean susține că în ultimul an Republica Moldova a reușit să debirocratizeze economia pentru ca antreprenorilor să le fie mai ușor să investească. De asemenea, a reușit să aibă un sector financiar bancar mai puternic, mai capitalizat și mai capabil. „Republica Moldova are capacitate de a inova, are nevoie de capital pe termen lung și de oameni care să vadă această oportunitate investițională aici”, a declarat premierul la deschiderea ediției a II-a a Forumului Economic de la Chișinău, desfășurat sub auspiciile familiei regale a României, transmite IPN.

„Suntem tot mai aproape să integrăm piețele de capital de la Chișinău și București. Apropo, am construit și un pod peste Prut. Am făcut mai multe investiții în infrastructură, astfel încât să avem o mobilitate mai bună pentru business și pentru oamenii care să lucreze pentru business. Avem un mediu antreprenorial mult mai deschis și mai pregătit pentru noile oportunități. De aici încolo vom continua acest trend pentru a crea oportunități în energetică, în infrastructură, în electronică etc.”, a menționat Dorin Recean.

Premierul a încurajat investițiile în infrastructură și logistică. „Este foarte și foarte semnificativ și faptul că am deschis negocierile cu Uniunea Europeană, asta ne va aduce și mai multe oportunități pentru proiecte de infrastructură”, a mai spus premierul.

Prezent la eveniment, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că forumul devine o tradiție susținută de familia regală din România. „Alteța voastră, vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut în acești ani pentru Republica Moldova – atunci când ați discutat cu capitalele țărilor membre ale Uniunii Europene, cu oficialii de la Bruxelles, iar într-un final am obținut o decizie istorică, în decembrie anul trecut – deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE. Investițiile, economia puternică și durabilă contează foarte mult și are un rol foarte important în procesul de negociere, pentru că într-un final oamenii, cetățenii Republicii Moldova trebuie să simtă beneficiile și avantajele procesului de integrare europeană”, a notat șeful legislativului.

Potrivit lui, în acest proces, un rol important îl au investitorii. „Primul investitor care a făcut un lucru, cred eu, istoric și nu doar anul trecut, a fost statul român care a investit în domenii strategice, cum ar fi sectorul energetic. Și acest semnal trebuie să fie înțeles și urmat de investitorii privați. Mă adresez către investitori, în special cei români – cel mai bun liant între cele două maluri sunt investițiile. Veniți să investiți în Republica Moldova, avem aceeași limbă, aceleași valori, aceleași obiective”, a mai spus Igor Grosu.

Alteța sa regală, principele Radu al României, le-a mulțumit investitorilor din țările UE, inclusiv din România, Polonia, Italia, Germania, care s-au alăturat evenimentului. „Sper numărul lor să crească în anii următori. Nu are cum să crească dintr-o dată, pentru că încrederea într-o țară, într-o guvernare, într-o parte a lumii se construiește zi de zi și construcția aceasta nu se încheie niciodată. Cu atât mai bine să vezi că sunt realizări atât de frumoase la Chișinău și la București, dar ele nu pot sta niciodată fără încurajare, fără sprijin. Trebuie mereu și mereu, în fiecare zi să o iei de la capăt, convingându-i pe ceilalți că ești mai bun. Spiritul acesta atât de modern, atât de pragmatic, atât de întreprinzător, pe care economia vremurilor noastre îl are este un foarte bun exemplu pentru toată societatea”, a mai spus principele Radu al României.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a menționat că prezența numeroasă a participanților la Forum demonstrează încă o dată că Republica Moldova este deschisă pentru business. „Mă bucur că întreprinzătorii economici din România sunt practic vârful de lance a tot ceea ce înseamnă investiții și business european în Republica Moldova. Cred sincer că cea mai importantă investiție românească pe acest mal al Prutului este încrederea. Este încrederea în oamenii de aici, este încrederea în caracterul european al societății de aici și nu în ultimul este încrederea în autoritățile proeuropene care permit dezvoltarea corectă, dezvoltarea europeană a Republicii Moldova, iar acest tip de încredere naște alte tipuri – încrederea în zona economică, într-un climat investițional favorabil, încrederea în educație etc. România este prezentă aici și sprijinul românesc se face simțit”, a mai spus ambasadorul.

Forumul Economic de la Chișinău este organizat în perioada 22-23 februarie de către Clubul de afaceri International Business Society, în parteneriat cu Agenția de Investiții din Moldova, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (România) și Transylvania Today.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE