Transportul public ar putea fi principalul focar de infecție cu COVID-19, ADEPT

Deputatul din opoziția parlamentară, Petru Frunze, susține că transportul de pasageri este cea mai periculoasă sursă de infecție cu noul tip de coronavirus. Și „dacă organele de drept ar desfășura o investigație în zilele de lucru, dimineața și seara, a curselor de călători care deservesc localități mari din raza de 50 km de Chișinău și Bălți, vor stabili unități de transport arhipline care prezintă un focar de infecție”. Într-o notă analitică, elaborată de Asociația pentru Democrație Participativă, se menționează că soluția propusă de deputat este să fie deschise curse suplimentare, care ar diminua considerabil riscul contaminării, transmite IPN.

Petru Frunze a solicitat Procuraturii Generale să „cerceteze inacțiunea persoanelor cu funcții de răspundere din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii Drumurilor în vederea neîndeplinirii soluțiilor privind liberalizarea domeniului transportului de pasageri”.

În nota analitică se menționează că, de fapt, mai există o problemă. Din 10 mai, cu cinci zile înaintea scoaterii stării de urgență, Ministerul Afacerilor Interne a încetat să mai publice date despre activitatea sa de prevenire a răspândirii COVID-19. Aceasta chiar dacă pentru perioada 16 mai-30 iunie a fost instituită starea de urgență în sănătate publică, iar situația epidemiologică s-a agravat.

Informații despre activitatea colaboratorilor de poliție în combaterea infecției COVID-19 există doar pentru perioada 20 martie-9 mai. Începând cu ziua de 10 mai astfel de informații nu mai sunt făcute publice. Doar pentru perioada respectivă există și informații privind verificarea respectării restricțiilor în transportul public.

Nota analitică a fost realizată cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros-Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE