Rusia şi Ucraina au anunţat că au ajuns la un acord în privinţa gazelor

Rusia şi Ucraina au anunţat, acum câteva minute, că au ajuns la un acord în privinţa gazelor, transmite Info-Prim Neo, cu referire la agenţiile de presă străine. Directorul companiei ruseşti Gazprom, Alexei Miller, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă de la Moscova că înţelegerea cu Kievul este valabilă pe cinci ani. La rândul său, directorul companiei ucrainene Naftogaz, Alexei Ivcenko, a precizat că este mulţumit de acordul încheiat cu Moscova. Noul preţ al gazelor ruseşti, furnizate Ucrainei, este de 230 de dolari pentru 1 000 metri cubi. În schimb, Rusia a acceptat să plătească o chirie mai mare pentru gazele care tranzitează Ucraina spre consumatorii europeni – de la 1,09 până la 1,60 dolari pentru mia de metri cubi la suta de kilometri de conductă. Negocierile dintre cele două părţi au fost reluate în seara zilei de marţi, sub presiunea Uniunii Europene. Duminică, Gazpromul a sistat furnizarea gazelor către Ucraina, după ce Kievul a refuzat să accepte un preţ al gazelor de patru ori mai mare. Până la sfârşitul anului trecut, Ucraina plătea 50 de dolari, iar Rusia a încercat să ajusteze preţul la nivelul mondial. Oprirea gazelor pentru Kiev a provocat şi scăderea presiunii la gaze în mai multe ţări europene. Marţi, livrările au fost reluate la capacitate maximă, iar situaţia a revenit la normal. În aceeaşi zi Austria, care prezidează în Uniunea Europeană până la mijlocul anului curent, a refuzat să exercite presiuni asupra Ucrainei pentru soluţionarea de urgenţă a conflictului, cerute de premierul rus Mihail Fradkov cancelarului austriac Wolfgang Schussel. Miercuri, 4 ianuarie, la Bruxelles va avea loc o întâlnire consacrată acestui diferend economic, la care vor participa delegaţii ale Gazpromului şi Naftogazului, notează Info-Prim Neo.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE