logo

Vladimir Voronin doreşte „transnistrizarea” R. Moldova, afirmă preşedintele unei organizaţii obşteşti


https://www.ipn.md/public/index.php/ro/vladimir-voronin-doreste-transnistrizarea-r-moldova-afirma-presedintele-unei-org-7965_968343.html

Sub pretextul restabilirii integrităţii teritoriale, preşedintele Vladimir Voronin urmăreşte „transnistrizarea” R. Moldova, susţine preşedintele Asociaţiei cetăţeneşti pentru lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop, prof. univ. dr. Iacob Golovcă, transmite Info-Prim Neo. În cadrul unei conferinţe de presă joi, 7 februarie, Iacob Golovcă a declarat că prin aducerea în Parlamentul de la Chişinău a „20 de ruso-comunişti de la Tiraspol” şi atragerea „elementelor antinaţionale” de peste Nistru, Voronin urmăreşte reducerea la zero a bazei sociale autohtone. Astfel, R. Moldova este într-un mare pericol să devină o republică autohtonă din componenţa Rusiei. Secretarul organizaţiei, Ilie Bratu, susţine că la acest lucru va contribui şi migraţia masivă a populaţiei autohtone, în 5-6 ani românii rămânând în minoritate în Moldova. Potrivit lui, toţii românii care au trăit în afara spaţiului românesc practic au dispărut (de exemplu din sudul Basarabiei – Cetatea Albă, Reni). Ilie Bratu afirmă că unica soluţie de a salva fiinţa naţională, dar şi de integrare a R. Moldova în Uniunea Europeană, este lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop – unirea cu România. Ilie Bratu, care este şi preşedintele Mişcării Unioniste din R. Moldova, consideră că Moldova trebuie să urmeze modelul german, integrându-se în UE ca parte a României cu frontierele existente, cu tot cu regiunea transnistreană. „Astfel, problema transnistreană va fi transferată în curtea NATO, singura structură capabilă să oblige Rusia să-şi retragă trupele din Transnistria fără nici o împuşcătură”, a menţionat sursa citată. Unirea cu România nu e un moft, ci un drept legitim, consfinţit de către comunitatea internaţională prin condamnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, subliniază preşedintele Asociaţiei cetăţeneşti pentru lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop. La 8 februarie, Asociaţia va picheta Preşedinţia RM, cerând preşedintelui să deschidă cele două consulate promise la Bălţi şi Cahul. Primăria Chişinău a fost obligată de către Curtea Supremă de Justiţie să autorizeze protestul. Primăria va trebui, de asemenea, să achite organizaţiei despăgubiri în mărime de 1000 lei pentru faptul că ex-primarul interimar de Chişinău, Veaceslav Iordan, nu a permis desfăşurarea în martie 2007 a unei acţiuni de protest cu aceeaşi temă, invocând că intenţia ar veni în contradicţie cu statutul organizaţiei. Instanţa a găsit ilegal refuzul primarului interimar de atunci. Conducerea Asociaţiei cetăţeneşti pentru lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop susţine că va înainta un demers la Primărie prin care va cere ca despăgubirea să fie plătită de Veaceslav Iordan.