logo

O privire în viitor de la marginea primului an pandemic. Op-Ed de Ala Tocarciuc


https://www.ipn.md/public/index.php/ro/o-privire-in-viitor-de-la-marginea-primului-an-7978_1080744.html

„Pandemia încă nu se termină. Mai avem lecții de învățat și de urmat. Avem nevoie de mai multă flexibilitate și adaptabilitate în ceia ce ține de tacticile și strategiile aplicate în gestionarea pandemiei curente…”
---


Am ajuns la o margine de prim an pandemic în Moldova și în lume. Este un fel de hotar psihologic intermediar, pe care îl trecem cu toții, fără a cunoaște când se va termina pandemia cu adevărat. Este și un prilej bun de a privi în viitor și a face niște concluzii.

Lecția 1: Pandemia globală cere o gestionare locală

Pandemia a fost anunțată ca eveniment global de către OMS la 11 martie 2020. Gestionarea pandemiei a fost executată de fiecare țară independent. Fiecare țară de pe glob, a fost lăsată în primele săptămâni ale pandemiei practic pe cont propriu. Frontierele au fost blocate, procurările internaționale au fost sistate. Țările, care nu au avut rezerve de materiale de protecție au avut de suferit cel mai mult în primele luni ale pandemiei. Crearea structurilor alianțelor globale a durat ceva timp. Capacitățile locale joacă un rol important în gestionarea începutului unei crize în oricare țară.

Lecția 2: Sistemele medicale trebuie pregătite pentru pandemie

Cu toate că au existat mai multe prevederi legislative despre necesitatea pregătirii sistemului medical pentru situații excepționale, foarte puține componente ale sistemului medical au fost în stare să răspundă rapid urgenței medicale. Medicina calamităților, departamentele pentru situații excepționale au avut nevoie de timp și resurse suplimentare pentru a se adapta la situație și a gestiona situația. Sistemul medical trebuie să fie pregătit de urgențe medicale permanent.

Lecția 3. Sistemul medical trebuie privit ca o funcție de suport pentru domeniul economic

Sistemul medical era de mult timp privit ca o povară pentru Stat. Dar, de fapt, și sistemul medical, ca și sistemul de educație, sunt niște domenii care oferă un suport direct economiei. Oamenii sănătoși și educați pot asigura o dezvoltare ascendentă economiei. Se cere o schimbare de paradigme și o îmbunătățire a funcționalității sistemului medical și educațional.

Lecția 4. Epidemiologia clasică funcționează și trebuie să fie la baza deciziilor

Deși regulile epidemiologice sunt vechi cum e Lumea, dar izolarea celor bolnavi, respectarea distanței sociale, purtarea măștilor au funcționat bine și în această pandemie. Vaccinarea tot rămâne printre metodele de bază, menite să ne ajute să depășim această criză. O criză epidemiologică trebuie gestionată de epidemiologi.

Lecția 5. Implicarea tehnologiilor moderne a ajutat la menținerea controlului

Tehnologiile moderne și inteligența artificială au fost implicate în diverse domenii și cu diverse scopuri. Datorită tehnologiilor moderne a fost posibil de elaborat un vaccin eficient în timp record, a fost menținut în timp real un schimb de informații între diverse țări, urmăriți pacienții infectați, efectuate diverse metode de testare. Asta a ajutat să se mențină controlul asupra pandemiei.

Lecția 6. Comunicarea echilibrată este una din forțele motrice pentru ieșire din pandemie

Comunicarea corectă este importantă pe timp de pace. Pandemia este un fel de timp de război. Orice deviere admisă de liderii de opinie creează confuzie. Pe partea de comunicare, tehnologiile au fost foarte mult utilizate în promovarea teoriilor de conspirație si răspândirea informațiilor false. Aceste evenimente au subminat încrederea populației generale în eficiența măsurilor antiepidemice în unele țări.

Pandemia încă nu se termină. Mai avem lecții de învățat și de urmat. Avem nevoie de mai multă flexibilitate și adaptabilitate în ceia ce ține de tacticile și strategiile aplicate în gestionarea pandemiei curente.