logo

Maratonul universitar de imunizare împotriva COVID-19 „De la student la student”: rapelul cu Sinopharm și Pfizer


https://www.ipn.md/public/index.php/ro/maratonul-universitar-de-imunizare-impotriva-covid-19-de-la-7542_1082147.html

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” continuă maratonul universitar de imunizare împotriva COVID-19 cu genericul „De la student la student”, pentru efectuarea rapelului cu vaccinurile Sinopharm și Pfizer, în perioada 12-13 iunie. 

La rapel urmează să se prezinte toate persoanele vaccinate cu Sinopharm și Pfizer în cadrul maratonului, începând cu ziua de sâmbătă, de la ora 8:00 până la 21:00, și duminică, de la ora 8:00 până la 18:00, cu buletinul de identitate și  certificatul de vaccinare primit la imunizare. 

Pentru rapel, începând cu 7 iunie, există posibilitatea de a face programare prealabilă la nr. de tel.: 060483333, 060295555, între orele 9:00-17:00, sau programare on-line:
https://forms.gle/zBw8iShj9UzbLdbh6

În total, vor fi organizate 10 fluxuri de imunizare. Șase fluxuri vor funcționa în Complexul Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25) pentru persoanele programate la rapel cu Pfizer. Alte 4 fluxuri vor funcționa în incinta Blocului didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi” (str. Nicolae Testemițanu, 27), dintre acestea trei fluxuri vor fi organizate pentru persoanele care nu s-au programat pentru rapelul cu Pfizer și unul pentru Sinopharm - cu sau fără programare. 

La prima etapă a Maratonul universitar de imunizare „De la student la student”, desfășurat în perioada 21-23 mai, au fost imunizați 4068 de cetățeni, dintre care 2500 cu Pfizer și 380 cu Sinopharm.

Notă: În cazul în care, din motive întemeiate, unele persoane nu vor reuși să se prezinte la vaccinare în perioada indicată, vor putea să se adreseze în următoarele zile la Centrul de vaccinare deschis în incinta Centrului de Medicină Tradițională Chineză (str. Nicolae Testemițanu, 26/2).

Reamintim că al treilea maraton va fi organizat pentru efectuarea rapelului cu vaccinul AstraZeneca, la mijlocul lunii iulie.

 

_______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.