logo

Igor Grosu spune când PAS va anunța candidatura pentru funcția de premier


https://www.ipn.md/public/index.php/ro/igor-grosu-spune-cand-pas-va-anunta-candidatura-pentru-7965_1083342.html

Pe parcursul săptămânii, după ce vor fi alese organele de conducere ale Parlamentului, probabil, președintele Maia Sandu va invita fracțiunile parlamentare la consultări, în urma cărora va fi anunțat un candidat de la PAS pentru funcția de premier. Declarația a fost făcută de Igor Grosu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), într-un briefing de presă, transmite IPN.

Potrivit deputatului, persoanele care pleacă la Guvern de la PAS vor fi anunțate, la fel, după ce va fi nominalizat premierul.

Dacă va fi dânsul sau nu președinte al Parlamentului, Igor Grosu a spus că va anunța joi în plen. De asemenea, acesta a confirmat că rămâne în Parlament.

Liderul PAS a adăugat că formațiunea este deschisă pentru profesioniști și oameni dedicați care subscriu la obiectivele PAS, inclusiv din partide extra-parlamentare, medicul academic, și altă „lume bună din Moldova”, pentru discuții în vederea propunerilor pentru funcții în Guvern.

În altă ordine de idei, Igor Grosu, a spus că, prima ședință a Parlamentului a fost întreruptă întrucât este o ședință protocolară, de învestire a legislaturii a XI-a a Parlamentului. De azi până joi, urmează să fie discuții ale formațiunilor care au ajuns în Parlament asupra organelor de conducere ale Parlamentului.

„Asta face parte din abordarea pe care noi am promis-o și propus-o, să intrăm într-o albie a normalității. Deși Regulamentul Parlamentului prevede zece zile pentru constituirea Parlamentului, am rugat respectuos să ne mobilizăm într-un timp mai scurt.
Întrăm în albia normalității și nu a alergatului după funcții. Până joi, urmează să fie discuții asupra componenței nominale a Biroului permanent, candidaturile pentru poziția de vicepreședinți, câți vicepreședinți, candidaturile la șefia comisiilor, vicepreședinții, secretarii, și așa mai departe, și componența nominală a fiecărei comisii”, a adăugat Igor Grosu.

Președintele PAS a precizat că respectiva abordare a fost consultată cu membrii opoziției – BeCS, care la început au zis „da, sigur, așa și vom face, iar în ultimul moment s-au răzgândit”. PAS va parcurge toate procedurile legale de numire și alegere a organelor de conducere ale Parlamentului.