logo

Igor Boțan: Cu timpul se va vedea cât de bine au acționat guvernanții


https://www.ipn.md/public/index.php/ro/igor-botan-cu-timpul-se-va-vedea-cat-de-8004_1085777.html

Greșesc acei care afirmă că impasul gazelor în care s-a pomenit Republica Moldova rezultă din actuala politica externă a Chișinăului. Contractul cu Gazprom a fost încheiat în 2006 și a fost prelungit de mai multe ori. Decidenții de altă dată acum sunt în opoziție, a ținut să accentueze Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, în cadrul dezbaterii publice la tema „Șocul tarifelor și remediile guvernării de diminuare a lui pentru populație”, care a avut loc la Agenția de presă IPN.

„Actualele prețuri ale Gazpromului nu sunt o replică la actuala politică externă a guvernării. Iar compensațiile cu care vine Guvernul țin deja de gestionarea crizei importate”. Expertul consideră că autoritățile au întreprins pași concreți despre care încă nu se poate spune cât de reușiți sunt, dar aceștia au eliminat percepția unei sincope în ceea ce privește compensațiile. „Am văzut și varianta de răspuns a opoziției. În luarea publică de poziție a domnului Reidman, care conține și lucruri interesante. Bunăoară, dânsul încuviința ajutorul acordat consumatorilor casnici, dar cum rămâne cu agenții economici, se întreba el. În viziunea mea, e o problemă neelucidată, dar poate genera creșterea prețurilor, ceea ce va lovi în cetățenii cu venituri modeste, mai ales”.

Referindu-se la faptul că în actualele condiții economice și sociale, guvernarea și opoziția au continuat confruntarea politică, expertul a exprimat opinia că „este normal ca opoziția să critice, exact așa cum procedau actualii guvernanți când erau în opoziție. Fiecare trebuie să-și joace rolul și opoziția își face meseria”.

Igor Boțan a apreciat că opoziția este „țepoasă, vine cu proiecte de alternativă”. Totodată, expertul a relevat că actuala situație își are rădăcina în trecut. „Dacă ne amintim, turnura în livrările de la Gazprom s-a produs în 2006. Până atunci Chișinăul achita alte sume, care erau de 4 ori mai mari decât cele din Rusia, de trei ori mai mari decât cele din Belarus, de 1,5 ori mai mari decât cele din Ucraina. Iar începând din 2006, guvernanților de atunci – reprezentanților actualei opoziții parlamentare – li s-a impus trecerea la prețuri de piață... Știm foarte bine reacțiile domnului Voronin, pe atunci șef al statului, referitor la cum doamna Zinaida Greceanîi domnul Igor Dodon, ministrul economiei de atunci, au administrat situația...”

Să fie clar tuturor: formula care a lucrat 15 ani a fost prelungită cu încă cinci ani, a insistat expertul. Situația e privită critic și de opoziția parlamentară, și de pe eșichierul dreptei. Întrebarea „incomodă” e de ce contractul a fost încheiat pe cinci ani, nu pe un singur an, pe parcursul căruia situația se poate schimba, termenul de cinci transformându-se în altă capcană pentru guvernare. „Dar nimeni nu știe cum e mai bine. Cred că Guvernul a vrut să se asigure că gaze vor fi; că aceste gaze vor fi livrate pe o formulă stabilită demult. Se poate miza pe posibilitatea de a imputa opoziției că ea a negociat formula, iar noi, actualii, suntem în situația să gestionăm lucrurile. Iată 1,6 miliarde din buget, iată suportul din partea Uniunii Europene și iată măsurile pe care le propunem”, a opinat expertul.

Dezbaterea publică la tema „Șocul tarifelor și remediile guvernării de diminuare a acestuia pentru populație”, este ediția 213 a ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, proiect susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.