Bienala Internațională de Pictură este susținută de Mobiasbancă

 

 

 

 

20.05.2019

 

 Mobiasbancă împreună cu Muzeul Naţional de Artă al Moldovei vă invită să faceți cunoștință cu noile tendințe estetice ale artei contemporane în cadrul Bienalei Internaţionale de Pictură, Chişinău 2019, care se va desfășra în perioada 16 mai – 23 iunie a.c. 

Fondată în anul 2009, expoziţia ajunsă la cea de a VI-a ediţie, este una cu adevărat internaţională, reunind 145 de artişti plastici din domeniul picturii, reprezentanţi ai 27 de ţări, cu peste 152 de lucrări.

Evenimentul de inaugurare a expoziției în data de 16 mai, a culminat cu  decernarea premiilor pentru artiștii merituoși, iar lucrările acestora vor intra în colecţia muzeului:

Premiul I - Lucian Hrisav, 1994, România, “Coloane” spray, pânză

Premiul II - Ileana Ștefănescu, 1969, România, „Lucrare în desfășurare”, tehnică mixtă, pânză

Premiul III - Constantin Migliorini, 1974, Italia, „Renaștere”, ulei, pânză

Premiul special al Muzeului Național de Artă al Moldovei a fost înmânat de către secretarul general Mobiasbancă, dna Stela CIOBANU, artistei din Austria, Doris Dittrich, pentru lucrarea în ulei Peisaj de vis. Florida: ”Mobiasbancă face parte dintr-un grup financiar internațional și ne place să susținem acest demers artistic important, care aduce în vizor tendințele artei contemporane în Republica Moldova și contribuie la înscrierea  demersului artistic autohton în contextul internațional. Această valoroasă expoziție de pictură oferă publicului larg o oportunitate unică de a admira și interpreta mesajele transpuse în imagini și culori ale plasticienilor din atâtea țări și culturi ale lumii”.

Felicităm toți participanții la ediția actuală a Bienalei Internaționale de Pictură, artiști talentați, care-și merită înscris numele pe harta artelor plastice moderne.

În cadrul politicii de responsabilitate socială corporativă, BC „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” S.A.  este partenerul principal al Muzeului Naţional de Artă și susține dezvoltarea tinerelor talente, a artelor vizuale și a culturii în Republica Moldova.

 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire