„Vadim CEBAN, crimele în Găgăuzia și implicarea SIS”, discurs la conferința de presă din 28.11.22

În ultimul timp, în mass media tot mai des se vehiculează că Vadim Ceban, președintele MoldovaGaz, intenționează să candideze la alegerile din Autonomia Găgăuză pentru ocuparea funcției de Bașcan, alegeri preconizate pentru primăvara anului 2023.

În cadrul unor emisiuni televizate, însuși Vadim Ceban a confirmat public că nu exclude că ar putea să se lanseze în politică, prin înaintarea candidaturii sale la funcția de Bașcan al Găgăuziei. 

Făcînd o analiză a activității publice a dlui Ceban din ultima perioadă, se poate de observat că acesta deja întreprinde acțiuni de lansare în politică, inclusiv prin efectuarea diferitor vizite în Găgăuzia, cu scop de a-și face PR politic. 

Pentru mulți, Vadim Ceban este o mediocritate și puțini cunosc fața lui adevărată. Astăzi, noi suntem obligați și avem datoria civică pentru a sesiza societatea și în primul rînd poporul găgăuz, pentru al demasca pe acest pseudo-politician în devenire Vadim Ceban.  

Declar cu toată responsabilitatea, că Vadim Ceban actualul șef MoldovaGaz este persoana care conștient tolerează ura interetnică, este coautorul și comanditarul la crime de intimidare, denigrare și batjocură la adresa găgăuzilor și minorităților naționale din Moldova.  Subliniez - Vadim Ceban conștient coparticipă și este implicat în aceste crime. 

Explic. Vadim Ceban imediat cum a fost numit șef la MoldovaGaz, l-a numit în calitate de consilier al președintelui MoldovaGaz pe un individ implicat în crime pe nume Evghenii Cuzmin. Anul acesta Cuzmin a fost reținut și pus sub învinuire de către procurori în cadrul unui dosar penal intentat pe comiterea a mai multor crime deosebit de grave, despre care eu personal sesizez opinia publică în ultimii 2 ani.

Anume la relația Ceban - Cuzmin și interesul criminal al acestora doresc să atrag atenția publicului în cadrul conferinței mele de presă de astăzi, precum mă adresez poporului găgăuz, dar și tuturor cetățenilor rM pentru a atrage atenția la următoarele aspecte referitoare la Ceban. Subliniez că aceste aspecte îi vizează direct pe locuitorii din Găgăuzia. 

Vadim Ceban și Evghenii Cuzmin se cunosc încă din perioada de cînd Ceban a deținut funcția de Vice-bașcan al Găgăuziei, iar Cuzmin era ofițer SIS responsabil de Găgăuzia. Acest fapt nu este secret, însuși Ceban și Cuzmin anterior au declarat aceasta public. 

În acea perioadă Cuzmin era plenar implicat în compromiterea și denigrarea publică a găgăuzilor prin intermediul Telegram canalelor și site-lor anonime de știri false create și gestionate de Cuzmin, utilizînd ilegal resursele SIS sub pretextul așa ziselor “operațiuni de influență a mediului electronic”.

În comiterea acestor crime a fost implicată și conducerea nemijlocită a lui Cuzmin de atunci din cadrul SIS: Alexandru Pavliuc, Radu Ciumacenco și Artur Gumeniuc - persoane apropiate de Dodon, dar care pînă în prezent se bucură și de protecția lui Sergiu DRUȚĂ director adjunct SIS. Apropo, aceștia sunt între ei fini, nănași și cumătri, inclusiv cu actualul vicedirector SIS Druță.

Subliniez, că nu este secret nici faptul că în acea perioadă Cuzmin în calitate de ofițer SIS realiza deplasări periodice la Comrat, se întâlnea cu Vadim Ceban care îi furniza informații despre concurenții săi politici din regiune, iar Cuzmin utilizând ilegal resursele operative SIS îi denigra și compromitea public pe diferite rețelele de socializare și mass media.

Pentru realizarea acestor scopuri criminale, Cuzmin a creat Telegram Canalele “Velehov/Nevelehov” prin intermediul cărora a publicat informații și mesaje calomnioase, injurii, a intimidat și descreditat conducerea de vîrf a Găgăuziei, deputați locali din Adunarea Populară, reprezentanți ai administrației publice locale, oameni de afaceri, politicieni și formatori de opinie din regiune, inclusiv a publicat mesaje cu conținut de dispreț și batjocură la adresa poporului găgăuz. 

În acest context, astăzi în premieră prezint public lista persoanelor din Găgăuzia, care au fost supuse campaniei de denigrare, discreditare, calomnie și intimidare din partea actualului consilier al președintelui Moldova Gaz Evghenii Cuzmin, după cum urmează: 

  • Irina Vlah, actualul bașcan al Găgăuziei și membrii ei de familie (în special fratele și fiica);
  • Mihail Formuzal, fost bașcan al Găgăuziei;
  • Nicolaie Dudoglo, fostul primar al mun Comrat, ex deputat în Parlamentul RM;
  • Vitalii Melikean, politician din Găgăuzia; 
  • Stepan Kara, consilier local din mun Comrat;
  • Grigorie Sarî, prim adjunct al primarului din Comrat;
  • Dmitri Constantinov, fostul președinte al Adunării Populare din Gagauzia;
  • Ilie Uzun, deputat al Adunării Populare din Gagauzia;
  • Grigore Uzun, deputat al Adunării Populare din Găgăuzia;
  • Nicolaie Ivanciuc, deputat al Adunării Populare din Gagauzia;
  • Grigorie Leiciu, fost procuror din Gagauzia;
  • Serghei Cimpoieș, deputat al Adunării Populare;
  • Alexandr Kendighenean, fost sef direcție din executivul de la Comrat; 
  • Roman Tiutin, deputat al Adunării Populate;
  • Vasile Aladov, fost candidat la funcția de Bașcan;
  • Mihail Vlah, analist politic din regiune;
  • Serghei Cernev, deputat Adunarea Populară;
  • Victor Pertioglu, primarul de Vulcanești;
  • Serghei  Zaharia, rectorul Universității de Stat din Comrat;

și multe alte persoane publice din Găgăuzia, lista cărora este una foarte lungă.

Subliniez că toate aceste persoane au fost supuse intimidării de către fostul ofițer SIS și actualul consilier a lui Vadim Ceban. Prin intermediul Telegram canalelor aceste persoane au fost numite cu injurii, atac la persoană, fabricate si publicate materiale compromițătoare și denigrat poporul găgăuz. Astfel de texte pot fi scrise doar de un om nebun și descreierat ca Cuzmin. 

Prezint public o parte din mesaje scrise și plasate pe Telegram canale de consilierul președintelui MoldovaGaz Cuzmin – mîna dreaptă a lui Vadim Ceban. Pe ecran puteți vedea aceste mesaje.

Astfel, actualul consilier al președintelui MoldovaGaz, prin retorica promovată pe Tg canale generează în societate riscuri de subminare a conviețuirii pașnice a poporului multietnic al Republicii Moldova.

În acest sens, apare întrebarea firească: oare intimidarea și denigrarea publică a persoanelor din Autonomia Găgăuză și poporului găgăuz este sarcina unui serviciu special în frunte cu Evghenii Cuzmin care astăzi deja se visează a fi implicat în politică în calitate de consilier al bașcanului? Însuși SIS care este obligat să asigure regimul constituțional al Republicii Moldova, securitatea și liniște în societate este generator de insecuritate și ură interetnică, prin activitățile ilegale a lui Cuzmin și indivizilor menționați.

Toate aceste activități ilegale a lui Cuzmin cad sub incidența Codului Penal ce vizează instigarea la ura interetnică. 

Declar că dețin toate probele și copiile mesajelor respective scrise și publicate de consilierul președintelui MoldovaGaz, care au fost publicate pe Telegram canale. Toate aceste probe vor fi transmise în cel mai scurt timp la procuratură. 

Subliniez că tot în această perioadă, Telegram canalele gestionate în scopuri ilegale de Cuzmin “Velehov/Nevelehov” utilizate masiv pentru intimidarea poporului găgăuz erau pe larg promovate de către jurnalista NTV Elena Pahomova, prin intermediul Tg canalului cu denumirea “Ivanovna” care îi aparține și pe care ea personal îl gestionează pînă în prezent. 

Anume Pahomova care se declară mare luptătoare pentru protejarea statalități, drepturilor și valorilor omului și echității în societate - nu se împotrivește și este de acord cu activitatea criminală a lui Cuzmin de denigrare a găgăuzilor.

Acest comportament este previzibil, din simplu considerent că Pahomova însăși a declarat că Cuzmin este bărbatul vieții sale, adică concubin. 

O altă jurnalistă la fel de vestită ca Pahomova este și Mariana Rață de la TV8. Cuzmin prin intermediul Tg canalelor “Velehov/Nevelehov” se adresa public la Mariana Rață cu diferite întrebări discriminatorii, pentru a fi puse invitaților incomozi în emisie directă.

Însăși Mariana Rață, în emisiunea „Cutia Neagră„ din 13 aprilie curent, a declarat public că Evghenii Cuzmin este “sursa sa de informație”!


Atenție! ofițer SIS, care instigă la ură interetnică, care utilizează mai multe jurnaliste naive concomitent, pentru ași promova agenda criminală – este de fapt sursă de informație a jurnalistei Mariana Rață!


Prin această declarație publică noi înțelegem că Mariana Rață obținea informații secrete și strict secrete din cadrul SIS prin intermediul sursei sale Cuzmin și le prezenta publicului drept investigații jurnalistice personale. Aici mă refer în primul rînd la operațiunea SIS în Afganistan, detalii strict secrete care ilegal i-au fost furnizate acestei jurnaliste de la TV8 de către sursa Cuzmin, iar Mariana Rață în diferite emisiuni Televizate făcea declarații prostești, sub pretextul interesului public. 


Mă adresez SIS și Procuraturii Generale. Rog să investigați esența relației și contactelor între Rață-Cuzmin și să dați o apreciere juridică a următoarelor aspecte:

  • Cum poate un ofițer SIS să fie sursă de informații a unui jurnalist?
  • Ce informații atribuite la secretul de stat din cadrul SIS Cuzmin a transmis jurnalistei Mariana Rață?
  • Cine din cadrul SIS a tolerat și tolerează pînă în prezent aceste crime?
  • De la cine Mariana Rață cunoaște informații atribuite la secretul de stat din cadrul SIS, referitor la detaliile unor operațiuni strict secrete peste hotare?
  • Care este prejudiciul adus sistemului național de securitate urmare divulgarii informațiilor atribuite la secretul de stat? 
     

De aici rezultă comportamentul suspect a jurnalistei Pahomova și Rață în timpul emisiunilor cu invitarea lui Vadim Ceban, în cadrul cărora aceste 2 jurnaliste îi fac PR de doi bani președintelui MoldovaGaz, evitând sa-i pună întrebări lui Cenan pe problemele esențiale din cadrul MoldovaGaz și asigurarea cu gaze a Republicii Moldova, precum: consilierii lui Ceban, salarii lunare de mii de euro, datoriile MoldovaGaz create din ultima perioadă, auditul Curții de Conturi, majorarea prețului la gazele naturale, ș.a. subiecte pe care real îi frămîntă pe cetățeni.


Atragem atenția că Mariana rață, după reținerea lui cuzmin de către procuratură îl ivită în emisie directă pentru a încerca să-i spele imaginea și atige culmea absurdului întrebîndu-l pe consilierul lui ceban dacă la moldova gaz au mai ramas oameni de-ai  lui dodon. Mariana rață în instrumentele ei de manipulare se preface că nu știe ceia ce știe toată lumea, că vadim ceban a fost numit la moldova gaz de către igor dodon. Acum descifrăm absolut popular -vadim ceban numit în această funcție de igor dodon îi plătește ofițerului sis 50 mii lei lunar, iar acesta este sursa de informații a mariaei rață, care se preocupă de spălarea imaginii lui cuzmin și ceban. Stimați cetățeni, această grupare își bate joc nu doar de bunul simț, dar și de securitatea statului și noi acuș o să oferim detalii și la acest aspect.


În cadrul conferințelor mele de presă anterioare am atras atenția că Artur Gumeniuc, ex-vicedirectorul SIS, consilierul lui Igor Dodon, de comun cu finul sau cununie Alexandru Pavliuc, care astăzi este reprezentantul lui Gumeniuc la Moscova, Radu Ciumacenco și Vitalie Ojog sînt după analizele noastre acei care coordonează în SIS toate activitățile criminale a lui Cuzmin și care îi furnizau lui Cuzmin informații cu caracter secret din cadrul Serviciului de Informații și Securitate pentru a fi publicate.


Rog procuratura să investigheze acțiunile respective a lui Artur Gumeniuc, precum și inacțiunile fostului Director SIS Alexandr Esaulenco, care a fost sesizat oficial în nenumărate rînduri și care a neglijat investigarea crimelor comise de către Cuzmin și de acest grup de ofițeri SIS.


Concomitent, solicit de a verifica atitudinea neglijentă a actualului vicedirector SIS Sergiu Druță, care la fel a fost sesizat oficial despre aceste crime și de ce el îi protejează pe acești criminali: Cuzmin, Pavliuc, Ciumacenco, Gumeniuc, Esaulenco, Ojog și Racoviță? Răspunsurile la toate aceste întrebări trebuie să fie găsite de procurori, pentru a da o apreciere juridică acestor crime.


Apropo, de conducerea SIS, care pînă ce ignoră conștient avertizările mele.


Să nu demonstreze această săptămînă, la fel cum s-au adeverit și fostele mele previziuni, că dl Sergiu Druță, încă vicedirector SIS, va figura și în activități ilegale de organizare a protestelor care au loc la Chișinău. Atunci, oamenii o să înțeleagă mai bine ce pericol social prezintă conglomeratele criminale acoperite de conducători SIS și din care fac parte jurnaliști, ofițeri SIS și elemente antistatale. Nu a rămas mult și toți v-or înțelege de ce oameni ca Cuzmin, Gumeniuc și Pavliuc au fost și sînt protejați de Sergiu Druță și Ciumacenco.


În conferințele anterioare, am declarat că la începutul lunii august curent personal l-am contactat telefonic pe Sergiu Druță, director adjunct SIS și l-am informat despre crimele care au loc pînă astăzi în SIS cu utilizarea Telegram canalelor. 


L-am informat în detaliu despre aceste crime, despre denigrarea politicienilor, persoanelor publice, minorităților naționale  cu indicarea numelor exacte a ofițerilor SIS implicați în aceste crime, modului lor de operare, precum și i-am comunicat anumite aspecte concrete care probează informațiile relatate de mine.


Am solicitat ca dl Druță în calitate de director adjunct SIS, care în acea perioadă deținea interimatul funcției de director SIS, să intervină de urgență pentru a stopa aceste ilegalități și să inițieze o cercetare de serviciu în raport cu unii subalterni de-ai săi.


L-am atenționat pe dl Druță că este vorba de crime deosebit de grave realizate de actuali ofițeri SIS de rang înalt și că în caz de inacțiune - situația va ieși de sub control!


Concomitent, i-am subliniat că noi mergem pînă la capăt, nu cedăm și că oricum în final persoanele vinovate vor fi atrase la răspundere conform legii. 


Contrar discuției mele cu Sergiu Druta, pe Telegram canalele gestionate de SIS au fost plasate mesaje de șantaj, denigrare și injurii la adresa mea cu indicarea anume a probelor comunicate de mine dlui Druță.


Apoi, în scurt timp dl Druță s-a implicat personal pentru a închide dosarele penale la procuratură, pentru al proteja pe Cuzmin, Ciumacenco, Ojog, Racoviță, Pavliuc și Gumeniuc. 


La 14 august curent, în timpul funeraliilor generalului Ion Solonenco, în prezența la toți veteranii SIS, m-am apropiat de dl Alexandru Musteață, directorul SIS care era însoțit de Sergiu Druta.


Am solicitat directorului SIS sa ma primească în audiență pentru al informa și prezenta toate probele despre crime grave care au loc azi in cadrul SIS cu implicarea ofițerilor SIS.


În timpul discuției mele scurte cu directorul SIS, dl Druță mi-a declarat : “Alex de ce vorbești minciuni despre mine în conferințe de presă…?”


Evitînd o polemică cu dl Druță în timpul funeraliilor, doresc sa-i răspund astăzi public dlui Druță, cu următoarele întrebări:

  • Domnule Druță, puteți sa-mi ziceți concret - ce minciuni am declarat în conferințele mele de presa?
  • Domnule Druță, Dvs sinteți cumătru cu Ciumacenco, Racoviță și consilierul lui Dodon Gumeniuc? Da sau Nu?
  • Domnule Drută, Dvs îl protejați în funcție la Moscova pe Alexandru Pavliuc, care e căsătorit cu consiliera lui Dodon și este finul consilierului lui Dodon Gumeniuc, persoană care de comun cu Cuzmin și Ciumacenco este implicat în crime? Da sau nu? 
  • Domnule Druță, Dvs îl protejați în cauza penală intentată pe Ojog ce vizează hărțuire sexuală a subalternelor? Da sau nu? 
  • Domnule Drută, Dvs ați convins directorul SIS sa-l scoată din funcție pe șeful securitatii interne, doar pentru simplu motiv că acesta a inițiat investigații în cadrul SIS în privința crimelor comise de Cuzmin, Gumeniuc, Pavliuc, Racovita, Ojog si Ciumacenco? Da sau nu?
  • Domnule Druță, candidatura noului sef al Direcției securitate internă Dvs i-ați propus-o dlui director? Acesta este persoana controlată de Dvs cu scop de ai proteja și acoperi crimele cumătrilor Dvs din SIS și Gumeniuc? Da sau nu?
  • Domnule Druță, Dvs l-ați trimis la 04 august curent pe noul sef al Direcției securitate internă la procuratură să se intereseze și să inchidă dosarul lui Cuzmin? Da sau nu? 
  • Domnule Druță, Dvs ați oprit cercetarea de serviciu pe ilegalitățile lui Racoviță? Da sau nu? 
  • Domnule Drută, Dvs ați dat indicații în august curent ca Tg canalul gestionat de consilierul președintelui MoldovaGaz Cuzmin să fie preluat de la acesta și transmis ofițerilor SIS? Da sau nu? 
  • Domnule Druță, Dvs executați rugămințile personale și sarcinile cumătrului  Gumeniuc, care este consilier la Dodon? Da sau nu? 
  • Domnule Druță, Dvs conștientizați că în final v-eți raspunde conform legii pentru toate abuzurile? 
  • Domnule Druță, ați fost în vre-un fel implicat în corespondența cu organizatorii protestelor din Chișinău sub preudonimul ”Înger Păzitor”? Da sau nu?

Și mai am o întrebare: Vă dați demisia imediat dacă eu demonstrez măcar un punct din cele enumărate? Cu toate că toate cele enumărate sunt adevărate și veridice sau o să așteptați ca Cuzmin procurorii la ușă? Și o să-mi strigați peste geam „Să trăiți domnule General„?

        
Păi domnule Druță Vă informez că a rămas tare puțin timp pentru 1-a sau a 2-a decizie.


Și aceeași perspectivă îl așteapă și pe alt protejat de-al dumneavoastră – Vadim Ceban.


În cadrul conferințelor mele de presă anterioare m-am adresat public președintelui MoldovaGaz Vadim Ceban și i-am adresat mai multe întrebări concrete despre activitatea ilegală a lui Cuzmin și am solicitat public lui Vadim Ceban de a interveni personal pentru a stopa aceste ilegalități comise de consilierul său.


După conferințele mele de presă, mai multe surse mass-media s-au adresat direct președintelui Moldova Gaz pentru a oferi comentarii la subiect. Însă, Vadim Ceban într-un mod iresponsabil și laș s-a ascuns și a sperat că această situație va trece ca de-obicei neobservată.


La data de 03 ianuarie 2022, am sesizat prin scrisoare oficială pe președintele Moldova Gaz despre crimele consilierului său Evghenii Cuzmin. L-am informat oficial pe Vadim Ceban că consilierul său publică pe telegram canale informații strict secrete despre unele operațiuni SIS, divulgă identitatea ofițerilor SIS, scrie multe alte mesaje calomnioase și denigratoare la adresa politicienilor, persoanelor publice, diplomaților străini acreditați la Chișinău, minorității găgăuze și i-am solicitat oficial lui Vadim Ceban să ia o atitudine clară în acest sens față de consilierul său. 


Pînă în prezent, a trecut aproape un an, din partea lui Ceban nu a parvenit nici o reacție, ba ma mult, Ceban conștient îl protejează pe Cuzmin.


Apare o întrebare firească către Președintele Moldova Gaz, pe care deja de doi ani o adresez. ?Dl Vadim Ceban este coparticipant, comanditarul sau personal dl Ceban este implicat în calitate de  coautor în aceste crime la adresa găgăuzilor si participă la ele tacit?


Subliniez că Vadim Ceban în pofida tuturor probelor, informațiilor prezentate și înregistrărilor audio publice în care consilierul său Evghenii Cuzmin personal recunoaște că ar sta în spatele acestor crime, fiind și autorul a mai multor acțiuni criminale distribuite pe Telegram canalele: ”Velehov”, ”Nevelehov”, ”Утечка Газа”, ”Мамалыга и Токана” și alte zeci de Telegram canale create și gestionate de Cuzmin cu numele persoanelor publice din R.Moldova, Vadim Ceban a preferat din nou să ignore o solicitare oficială în care personal este invinuit de coparticipare la infracțiune.    


Informez societatea, că pînă în prezent nu am primit nici un răspuns la aceste întrebări din partea președintelui Moldova Gaz. Acesta pur și simplu ignoră și îl protejează în continuare pe criminalul Cuzmin. 


Toți cunosc că Evghenii Cuzmin, consilierul președintelui Moldova Gaz a fost reținut în luna aprilie curent de PCCOCS și este pus sub învinuire pentru comiterea infracțiunilor la care mă refer și despre care l-am sesizat oficial pe Vadim Ceban.


În acest context mă adresez Procuraturii Generale și Procurorului general interimar cu o sesizare oficială de al atrage pe Vadim Ceban, președintele Moldova Gaz la răspundere penală pentru coparticipare, deoarece acesta a fost informat de nenumărate ori de crimele grave comise de către consilierul său Cuzmin, iar lipsa reacțiilor demonstrează că Vadim Ceban este și organizatorul acestor crime.


Astăzi Vadim Ceban nu doar îl protejează pe criminalul Cuzmin, dar și îl ia în calitate de însoțitor în toate deplasările sale politice în Gagauzia, promițându-i pentru viitor funcția de consilier al Bașcanului.


Apare întrebarea firească, toți cunosc atitudinea lui Cuzmin față de poporul găgăuz, o vedem și aici pe ecran! Ce fel de om este Vadim Ceban, dacă acesta are necesitate de consultații pe problema Găgăuziei din partea unui astfel de individ care promovează ura interetnică și intimidarea găgăuzilor? 


Domnule Ceban! 

Dvs cum o sa priviți în ochi poporul găgăuz cînd astăzi îl protejați pe consilierul dvs Cuzmin, cu care împreună ați participat la denigrarea, discreditarea și intimidarea găgăuzilor? 


Și în final mă adresez poporului Găgăuz. 

Stimați locuitori ai Găgăuziei. Vă rog mult priviți atent aceste mesaje afișate pe ecran, în care sunteți intimidați, descreditați și discosiderați ca oameni și etnie. Aceste mesaje au fost scrise de mîna dreaptă a lui Vadim Ceban. Oare un om de stat poate avea un așa comportament ca Vadim Ceban, care permite aceste crime și neglijează să i-a atitudine pentru a stopa aceste ilegalități? Oare un individ ca Vadim Ceban poate să dețină funcții publice? Oare Vadim Ceban poate fi bașcanul Găgăuziei și să vă reprezinte?


La fel cum mă întreb și eu, după cele declarate, Sergiu Druță mai poate fi vicedirector SiS?


Sau a venit timpul că toată această grupare să fie desconspirată, lustrată și atrasă la răspundere conform Codului Penal pentru crime la adresa securității statului!

Vă mulțumesc pentru atenție.



*******

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE