USAID apreciază suportul României pentru Moldova în parcursul său european

USAID apreciază și mulțumește României pentru tot suportul ce-l acordă Republicii Moldova în demersul său de a se integra în Uniunea Europeană, spune Adrian Dupu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, transmite IPN.

Adrian Dupu spune că, aflându-se într-o vizită în Statele Unite ale Americii, a avut „discuții productive la sediul central al USAID cu asistentul adjunct al administratorului USAID în cadrul Biroului pentru Europa și Eurasia, Mark Simakovsky, despre suportul oferit Republicii Moldova”. Potrivit lui,  „acesta și-a arătat recunoștința și a mulțumit României pentru toată susținerea oferită Republicii Moldova atât în crizele multiple care s-au succedat, cât și în parcursul european”.

Adrian Dupu menționează că în cadrul discuției de la sediul USAID au fost analizate modalitățile în care pot fi conjugate eforturile în diverse domenii, în special în susținerea mass-mediei independente și combaterea fenomenului de fake-news.

 „Republica Moldova se bucură de sprijin total atât din România și Europa, cât și din partea Statelor Unite ale Americii în atingerea dezideratului de integrare europeană. DRRM va continua dialogul cu USAID pentru a folosi experiența românească și cea americană în implementarea proiectelor care să dea cele mai bune rezultate în Republica Moldova”, a declarat Adrian Dupu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE