Nicu Popescu s-a întâlnit cu omologii săi din 12 state, la Consiliul Ministerial OSCE

„Diplomația faptelor concrete înseamnă, printre altele, și valorificarea oricăror oportunități pentru promovarea profilului țării peste hotare, crearea de noi prietenii și utilizarea eficientă a platformelor multilaterale pentru a pune în valoare agenda bilaterală pe care ne-o propunem”, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, la Stockholm, cu ocazia întrevederilor avute cu omologii săi din 12 state. Întrevederile au avut loc în marja celui de-al 28-lea Consiliu Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), se arată într-un comunicat al MAEIE, citat de IPN.

Șeful diplomației de la Chișinău le-a vorbit miniștrilor din arealul OSCE despre determinarea Republicii Moldova de a continua eforturile în vederea identificării soluției cuprinzătoare a conflictului transnistrean în baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional.

La întrevederea cu ministrul de externe român, Bogdan Aurescu, Nicu Popescu și-a exprimat convingerea că noua foaie de parcurs semnată recent la București, în prezența președinților Maia Sandu și Klaus Iohannis, va accelera realizarea proiectelor concrete de infrastructură care vin să sprijine parcursul ireversibil european al țării. „Vom pregăti în timpul apropiat întrevederea prim-miniștrilor pentru a stabili punctual ulterioarele acțiuni pe care urmează să le desfășurăm împreună cu România”, a precizat Nicu Popescu.

Agenda discuțiilor cu omologul polonez, Zbigniew Rau, a conținut un spectru larg de subiecte reieșind din caracterul dinamic al relației moldo-polone în sfera politică, economică, a cooperării în plan regional și internațional. „Preluarea de către Polonia a președinției în exercițiu a OSCE, în anul 2022, reprezintă pentru noi o oportunitate excelentă pentru promovarea calitativă a reglementării conflictului transnistrean”, a spus vicepremierul Nicu Popescu.

În discuțiile cu secretarul de stat american Antony Blinken, Nicu Popescu a primit un mesaj puternic de susținere pentru agenda de reforme inițiate de guvernul de la Chișinău. „Dialogul strategic urmează a fi fortificat prin relansarea grupurilor de lucru sectoriale în domeniile justiției și a statului de drept, comercial-economic și cel al securității energetice”, a menționat oficialul moldovean.

Republica Moldova participă în multiple formate regionale, un exemplu fiind Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM, a cărei președinție va fi preluată în 2022 de către Republica Moldova.  La Stockholm, șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a participat împreună cu Jeyhun Bayramov, David Zalkaliani și Dmytro Kuleba, miniștrii de externe ai Azerbaidjanului, Georgiei și Ucrainei, la reuniunea Comitetului Miniștrilor Afacerilor Externe ai GUAM. Mandatul va coincide cu aniversarea a 25-a a acestui format de cooperare regională, prilej oportun pentru organizarea diferitor evenimente, pentru a spori vizibilitatea organizației și a revitaliza dinamica dialogului în acest format.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE