 |
|
| Anatol Țăranu | |
În fiecare an, în luna ianuarie, românii celebrează evenimentul Micii Uniri, care mai pe drept merită să fie numită Prima Mare Unire. Pe 24 ianuarie 1859, românii din Moldova și Țara Românească au lăsat fără replică marele puteri ale lumii de atunci, alegându-l pe Alexandru Ioan Cuza domnitor la București, el deja fiind ales domnitor la Iași, pe 5 ianuarie. Două principate românești s-au unit sub sceptrul unui singur domn pământean, pornind pe această cale procesul făuririi statului român modern.
România, Germani și Italia s-au constituit în aceeași perioadă istorică
Anul 1859 a însemnat doar începutul unui proces mai îndelungat și plin de multiple riscuri pe calea afirmării României și a națiunii române moderne. Fiind o insulă latină amplasată în Europa de Est, România se forma în plină concordanță cu legitatea istorică de afirmare a statelor europene naționale moderne. În aceiași ani alături de România s-au constituit statele unificate europene Germania și Italia. Astăzi adepții moldovenismului vulgar afirmă că statul România cedează ca vechime istorică în fața statului Moldova, încercând prin acest argument să distingă Moldova istorică și, în primul rând, Basarabia de România. În realitate, o asemenea logică deformată de interesele imperialiste ale cotropitorului străin i-ar lipsi și pe germani și italieni de dreptul la statele lor naționale moderne, care nu au existat sub denumirea de Germania și Italia până la unificarea în secolul al XIX-le mai multor stătulețe medievale în state centralizate, în hotarele cărora s-au afirmat națiunile germană și italiană moderne. Statul și națiunea română au avut aceiași traiectorie istorică de dezvoltare europeană