În premieră, Moldova va fi reprezentată în Comitetului de audit al OIF

Republica Moldova va fi reprezentată pentru prima dată în Comitetul de audit al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Reprezentantul desemnat este Curtea de Conturi, transmite IPN.

Acceptarea candidaturii din cadrul Curții de Conturi a fost determinată inclusiv de rezultatele pozitive ale evaluărilor internaționale și naționale ale instituției din ultimii ani, competențele avansate în domeniul auditului și guvernanței, precum și de experiența internațională vastă a instituției supreme de audit din Republica Moldova, precizează un comunicat de presă.

Comitetul de audit este constituit din opt membri: patru reprezentanți ai statelor și guvernelor membre ale OIF, doi membri desemnați de Consiliul permanent în urma recomandării Uniunii francofone a auditului intern, precum și președintele Comisiei administrative și financiare și președintele Comisiei pentru cooperare și programare ai OIF.

Pentru următoarea perioadă de activitate, Republica Moldova va fi unica țară care asigură reprezentarea regională europeană, ceilalți trei membri reprezintă Canada, Republica Camerun și Republica Federală Nigeria.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.