Igor Boțan: Oamenii buni vor să știe „ce și de ce” face guvernarea aleasă de ei

Chiar dacă actualele autorități au prins din „lecția gazului” dată Republicii Moldova pe parcursul anilor, continuă, în special, comunicarea defectuoasă cu societatea în acest subiect – mai ales în condițiile când capacitățile propagandistice ale Gazpromului sunt folosite la maximum pentru a crea impresia că altă cale decât acceptarea vrerii Moscovei nu există. Opinia a fost exprimată de Igor Boțan, expertul permanent al proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, în cadrul căruia a avut loc dezbaterea publică la tema intitulează „Pe ce se bazează optimismul guvernării privind criza energetică?”

„Acest lucru (comunicarea defectuoasă – n.r.) se referă nu doar la problema gazelor, dar la tot ce face actuala putere. Părerea mea este că guvernarea nu posedă capacitatea să explice clar, răspicat, cuantificat ceea ce face și de ce face... Potrivit legislației, doamna Maia Sandu nu are nicio atribuție în acest context – nu e domeniul de responsabilitate al șefului statului. Dar este Guvernul, cadrul legislativ, și sunt adversitățile climatice”, a menționat expertul. „În afara măsurilor de compensare, oamenilor trebuie să li se spună foarte convingător că ei nu vor rămâne singuri în fața problemelor”.

Chișinăul dispune de posibilități, care i-ar permite să obțină respectarea cerințelor sale într-un nou contract cu gigantul energetic rusesc. Problema cea mare, însă, constă în faptul că hidrocarbuirle au devenit un instrument de presiune al Federației Ruse, a menționat expertul. El a amintit despre strategia Federației Ruse, care „își propunea să devină o supraputere energetică. Pentru a-și atinge scopul, s-a spus foarte clar că se doresc contracte de lungă durată. Anume această abordare a intrat în contradicție cu strategiile Uniunii Europene, în primul rând, de trecere la energia regenerabilă. În aceste condiții, Federația Rusă a găsit aplicare instrumentului său pe formarea prețurilor: dacă vreți să se formeze în baza spoturilor, foarte bine, dar noi majorăm cota în proporția spot – preț legat de petrol”.

Expertul s-a referit la contractul de gaze pe 15 ani, semnat între Rusia și Ungaria, relevând că nu s-a făcut cunoscută formula constituirii prețului la gaz. „La fel, nu știm obiectivele pe care și le dorește în contract Serbia. Știm doar că nu-i place proporția gazului legat de prețul țițeiului și cel de la bursă. Probabil, Ungaria a obținut un contract bun – pentru că a acceptat o înțelegere de lungă durată, ceea ce înseamnă stabilitate și pentru gigantul energetic”.

Chișinăul dispune, însă, de posibilități de a promova condiții, care i-ar permite să obțină respectarea cerințelor sale într-un nou contract cu gigantul energetic rusesc. Raportând experiența țărilor numite la probleme țării noastre, Igor Boțan presupune că Republica Moldova va obține un contract bun, dacă acesta va fi de lungă durată. Obiectul negocierilor va fi proporția „gaz la bursă – gaz legat de țiței”, crede expertul, eliminând posibilitatea unor cedări de ordin politic.

Solicitat să se refere la „comunicarea opoziției cu societatea”, expertul a relevat caracterul nefiresc al reacției Blocului Comuniștilor și Socialiștilor la problema importată a gazului și efortul autorităților de a depăși criza. „Piața media în Republica Moldova e distorsionată. Partidul Socialiștilor neagă că are un megaholding de medii rusești. Trebuie de reglementat până la urmă subiectul accesului la finanțările din publicitate... Altceva e ca guvernarea trebuie să-și construiască o politică
adecvată de comunicare pentru ca să fie înțeleși de cetățeni: ce fac și de ce fac”.

Dezbaterea publică la tema „Pe ce se bazează optimismul guvernării privind criza energetică?” este organizată de Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE