Igor Boțan: Este ușor să intri în război, aducând tot felul de argumente istorice și ideologice, însă este extrem de dificil să ieși din el

Aventurile militariste încep foarte repede, se iau decizii, se fac intervenții, iar ieșirile din aceste aventuri sunt extrem de anevoioase, între timp mii de oameni își pierd viețile și multe localități sunt șterse de pe fața pământului. În acest sens, nu este o excepție nici războiul început de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Aceasta este opinia expertului permanent al proiectului Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice cu tema „Rădăcinile comune ale războiului URSS împotriva Afganistanului și al Rusiei împotriva Ucrainei”, organizată de IPN.

Igor Boțan spune că interesele din etapa incipientă a unui război se pot schimba, dar de cele mai multe ori, acestea sunt fie de ordin economic, fie de ordin teritorial, adică expansionist. „Uniunea Sovietică, așa cum era guvernata de gerontocrație, sigur avea interese să se extindă. Bogățiile Afganistanului sunt imense, ne amintim că acum doi ani, când Statele Unite s-au retras din Afganistan au venit multe companii care și-au arătat interesul pentru extragerea acestor boțății. Dacă revenim la Ucraina, la spațiul postsovietic, putem spune că există documente care scot în evidență interesul Federației Ruse de a menține sub control acest spațiu”, menționează expertul.

Expertul atrage atenția că au existat mai multe semnale care la un anumit moment puteau fi o primă avertizare despre faptul că urmează invazia Federației Ruse în Ucraina.

„Putem vorbi despre enclave separatiste, conflicte înghețate, care au fost create intenționat și pe care la un moment dat Federația Rusă le va folosi în interesul său și după regulile sale. Totodată, un alt semn a fost dat însuși de Vladimir Putin în anul 2020, într-un articol, a justificat revanșismul german odată cu venirea lui Hitler la putere, pentru ca ulterior să înțelegem că în presa din Federația Rusă, ex-consilieri ai lui Putin au început să justifice o eventuală destabilizare a republicilor foste sovietice pentru a le lua sub control, adică pentru realizarea acelei abordări revanșarde, despre care Putin a vorbit în anul 2020. Și iată că răbufnirea de la 24 februarie 2022 a dus la intrarea în război. Este ușor să intri în război, aducând tot felul de argumente istorice sau de altă natură, însă este extrem de dificil să ieși din război”, spune Boțan.

Igor Boțan spune că între războiul URSS împotriva Afganistanului și al Rusiei împotriva Ucrainei există similitudini, cu toate acestea este încă foarte greu de determinat care ar putea fi consecințele războiului din Ucraina.

„Noi înțelegem cu toții că, dacă războiul din Afganistan a fost una dintre cauzele principale pentru care Uniunea Sovietică, fiind supusă sancțiunilor, ulterior s-a prăbușit din punct de vedere economic, acum suntem în drept, cel puțin să fim foarte precauți și să analizăm ce se întâmplă cu acest război în Ucraina. Noi vedem cum s-a mobilizat comunitatea internațională pentru a ajuta Ucraina. Există multe similitudini pe care trebuie să le avem în vedere. Războiul din Afganistan, din punctul meu de vedere a fost un război de gherilă. În cazul Ucrainei, noi vedem lucruri care sunt strigătoare la cer, sunt orașe întregi șterse de pe fața pământului de către armata rusă. Modul în care Federația Rusă își desfășoară acțiunile militare fac ca majoritatea comunității internaționale să fie de partea Ucrainei. Acest proces este unul care ne dă speranțe că Ucraina poate rezista. Nimeni nu poate lua în serios motivele Federației Ruse pentru a începe acest război”, precizează Igor Boțan.

Igor Boțan spune că Federația Rusă insistă acum pe pedepsirea civiliilor, prin atacuri asupra infrastructurii civile din Ucraina, pentru ca populația să se revolte împotriva autorităților uncrainene.

„Acesta este scopul actual al Federației Ruse, după ce așa-zisa operațiune de trei zile a suferit un eșec și s-a extins deja aproape un an întreg. Avem o situație absolut incertă, pentru că planurile pe care și le-a făcut Rusia și președintele Putin, au eșuat. O confruntare directă între Rusia și Occident nu este de dorit. Occidentul doar oferă suport militar, prin armament și resurse financiare pentru a menține Ucraina pe linia de plutire și pentru a se putea apăra, dar acest lucru nu-i permite Ucrainei să-și recupereze teritoriile ocupate de Federația Rusă. De cealaltă parte, nimic bun pentru Rusia nu se poate întâmpla, Rusia și-a pierdut piețele de desfacere. Avem multă incertitudine, iar acest lucru trebuie să ne facă pe noi toți responsabili, inclusiv pe autorită, inclusiv autoritățile din Republica Moldova să adopte decizii cât se poate de bine ponderate”, a adăugat expertul.

Dezbaterea publică este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”. La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc prima ediția din cadrul noului ciclu de dezbateri cu genericul „Rădăcinile comune ale Celui De-al doilea Război Mondial al ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, înregistrarea video poate fi văzută aici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE