Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin

Oricum, din cauza COVID-19 vom merge la alegeri echipați cu măști și mănuși, așa că dacă vom mai lua cu noi și câte o agrafă pentru a ne astupa nasul, atunci cu siguranță vom reuși să votăm fără provocarea unor reflexe. Avem și o speranță și anume că politicienii respinși de selecția naturală în primul tur nu vor dăună celor selecți pentru al doilea tur de scrutin. Deși, de ce ne-am teme, doar știm că natura nu suportă deșertăciune…
---

Caracteristica generală a faunei politice moldovenești


Știința biologică studiază cu mare succes regnul vegetal și animal. Liderii religioși și marii filozofi antici au ajuns la concluzia că omul – cununa naturii sau a lui Dumnezeu, e animal politic. De aceea, e corect să vorbim și despre fauna politică. Ca orice animale, politicienii au instincte și reflexe care îi caracterizează la modul general – lupta pentru putere și supraviețuire politică, însoțită de tendința de îmbogățire personală. Mediul social în care apar și se dezvoltă îi modelează pe politicieni după chipul și asemănarea habitatului. Societatea moldovenească își trage seva din bizantinism, adică din modul de a trăi și supraviețui prin intrigi, viclenie, subtilități inutile sau frivole. În perioada sovietică bizantinismul medieval a fost perfecționat în conformitate cu Codul moral al constructorului comunismului și transformat în blat – soluționarea problemelor prin intermediul contactelor utile pentru obținerea a tot felul de beneficii, ocolind regulile și legile general acceptate.

Așadar, în virtutea mediului care îi forjează, majoritatea politicienilor moldoveni sunt a priori niște șmecheri consacrați. Ca orice reprezentanți ai faunei, politicienii moldoveni suferă de un șir de patologii înnăscute, dar și de unele foarte specifice, care se manifestă prin dezvoltarea disproporționată a rânzei, acesta împiedicând alimentarea normală a creierului cu substanțele nutritive. De aici și discuțiile interminabile despre locul și rolul rânzei moldovenești în dezvoltarea social-politică.

Fauna politică moldovenească suferă și de patologii transmisibile, unele cu origini locale, altele fiind de import. Oricum, principalii agenți patogeni sunt turmele de ziariști, politologi, consultanți politici, bloggeri, trolli etc., aflați în serviciul unor politicieni și împotriva altora. Acești paraziți au sarcina de a schimba culorile spectrului cromatic, făcând-i pe simplii cetățeni să ignore nuanțele și să perceapă culoarea neagră ca fiind albă și viceversa, în favoarea politicienilor care-i plătesc. 

Încrengăturile faunei politice moldovenești

Nu e de mirare că, după mai bine de un sfert de veac de lupte politice crâncene, Republica Moldova rămâne a fi cea mai săracă și subdezvoltată țară din Europa, fiind părăsită în masă de proprii cetățeni. În acești ani am avut la guvernare: comuniști, socialiști, social-democrați, liberali, liberali democrați, creștin-democrați și tot felul de alianțe ale acestora. Au mințit, comis ilegalități și/sau au furat politicienii de orice coloratură politică, diferența fiind doar în proporții.

Așadar, doctrina sau ideologia împărtășită de politicieni nu ne mai poate servi drept criteriu pentru alegerea grâului de neghină. În astfel de circumstanțe, reprezentanții faunei politice au găsit o altă modalitatea de atragere a cetățenilor în mrejele lor – geopolitica. Noua abordare pare a fi pragmatică – dacă oricum nu ne duce capul să le asigurăm cetățenilor o administrare decentă, atunci de ce să nu exploatăm interesele vecinilor și al partenerilor externi? Pentru că între partenerii externi, în mod firesc, există neînțelegeri și tensiuni, reprezentanții faunei politice moldovenești explorează atașamentul față de unii sau alții, numind vânzoleala și agitația respectivă drept orientare geopolitică. În acest mod, în ultimii 15-20 de ani au apărut noile încrengături ale faunei politice moldovenești – eurasiatică, unionistă și pro-europeană. Disputa dintre reprezentanții încrengăturilor este însoțită de furturi, cum a fost în cazul faimosului miliard, și se rezumă la clarificarea cine dintre vecinii sau partenerii externi ar putea eventual să ia în cârcă Republica Moldova pentru a o salva de colaps.  

Doar este clar, prăbușirea Republicii Moldova poate crea mari probleme vecinilor și partenerilor externi – migrație ilegală, trafic criminal cu arme, droguri, organe și ființe umane etc. Pentru că vecinii și partenerii externi își doresc evitarea neplăcerile, aceștia se văd nevoiți să achite pentru menținerea Republicii Moldova pe linia de plutire. Uniunea Europeană (UE), SUA și România achită miliarde de dolari pentru susținerea bugetară, proiecte infrastructurale, umanitare etc. Iar, pe de altă parte, Rusia a ancorat Republica Moldova de Transnistria și de țeava Gazprom-ului, deschizând sau închizând accesul produsele agricole moldovenești pe piața sa și echilibrând astfel influențele occidentale. Cum să eviți speculațiile geopolitice în astfel de circumstanțe?  

Alegerile prezidențiale și selecția naturală

Alegerile prezidențiale fixate pentru 1 noiembrie 2020 vor fi, cu certitudine, foarte importante, reprezentând un fel de proces de selecție naturală în cadrul celor trei încrengături. După alegerile prezidențiale, vor urma alegerile parlamentare ordinare sau anticipate la care învingătorii selecției naturale vor avea de jucat un rol cu adevărat foarte important în configurarea puterii reale.

Deocamdată, are loc preselecția, care nu prea inspiră optimism. Din 48 de partide politice admise de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru participarea la alegeri, doar 11 și-au înaintat candidații, dintre acestea 5 formațiuni au înaintat un candidat comun. Nimeni nu-și face iluzii în privința candidatului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Deși președintele Igor Dodon se vede nevoit să candideze independent, fiindcă așa a stabilit Curtea Constituțională, de fap,t el este candidatul informal al PSRM.

Așadar, încrengătura eurasiatică este reprezentată de liderul informal al PSRM, Igor Dodon, care va aburi prin instrumentele sale propagandistice mințile simplilor cetățeni cu declarații despre politica externă echilibrată și alte artificii pe care le-a utilizat în Raportul său de activitate. De fapt, adevărul e că Igor Dodon a fost și rămâne candidatul frontului imperial rusesc, iar PSRM reprezintă în continuare opțiunea eurasiatică intransigentă, pledând pentru anularea Acordului de Asociere cu UE și aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică, așa cum prevede programul politic al formațiunii. Recentele scandaluri în care Igor Dodon a figurat în calitate de protagonist îl consacră pe acesta în calitate de simbol al bizantinismului autohton, camuflat în jocuri de șah, lucru care nu pare să-i diminuează deloc șansele de a fi reales în funcția de șef al statului.

Sigur, o parte semnificativă a electoratului cu viziuni preponderent pro-eurasiatice va fi deviată de candidații Partidului Șor (PȘ) – Violeta Ivanov, și candidatul Partidului Nostru (PN) – Renato Usatîi. Partidul Șor și-a creat o rețea destul de largă de beneficiari ai așa-ziselor magazinelor sociale, care admit că politicienii sunt hoți, dar pentru ei contează ca acești politicieni să se împartă cumva cu ei. Evident, astfel de viziuni se înscriu perfect în cadrul sistemul bazat pe blat. În ceea ce îl privește pe liderul PN, Renato Usatîi, acesta, nu o singură dată, și-a manifestat în public admirația față de regimul lui Alexandr Lukașenco, așa că se înscrie în aceeași dimensiune eurasiatică. Este adevărat că liderii celor trei formațiuni eurasiatice se află într-un conflict, dar au și multe în comun pentru a se solidariza, dacă vor fi stimulați în acest sens.

Încrengătura pro-europeană va fi probabil reprezentată la alegeri de 4 formațiuni politice, care se divizează între ele în formațiuni anti-oligarhice și, respectiv, pro-oligarhice. Candidatul Partidului Pro-Moldova (PPM) – Andrian Candu, este considerat exponent al intereselor ex-coordonatorului puterii, Vlad Plahotniuc, pe care Procuratura Generală îl consideră unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului. Pe de altă parte, candidatul Partidului Liberal din Moldova (PLDM) – Tudor Deliu, este un politician cărui nu i se poate reproșa nimic altceva decât acceptarea de a fi candidatul formațiunii conduse de ex-premierul Vlad Filat, care s-a învrednicit să devină una din victimele lui Plahotniuc, ispășind 4 ani de pușcărie după un proces absolut viciat. Totuși, nimeni nu poate omite faptul acceptării de către vechiul-lider nou al PLDM, Vlad Filat, a cadourilor otrăvite de la Ilan Șor, în sumă de doar $40 milioane și nu de $250 milioane, așa cum l-a denunțat Ilan Șor. În consecință, cele două partide pretins pro-europene, reprezintă lideri simbol ai oligarhiei și corupției din Republica Moldova. Ei au făcut cel mai mare deserviciu procesului de integrare europeană a țării, oferind argumente grele inamicilor declarați ai europenizării țării – PSRM, care nu a ezitat să le utilizeze pentru a parveni la putere.

Partidele pro-europene anti-oligarhice – Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), au apărut, s-au consolidat și au acționat concertat pentru a rezista în fața oligarhiei corupte. După căderea regimului lui Vlad Plahotniuc, cooperarea PPDA cu PAS s-a evaporat, formațiunile devenind rivale, pe alocuri chiar înverșunate. Aceasta le știrbește dramatic din imagine și le face puțin credibile. Într-adevăr, dacă Igor Dodon, așa cum afirmă liderii celor două formațiuni – Maia Sandu și Andrei Năstase, este un oligarh la fel de toxic ca Vlad Plahotniuc, atunci de ce PAS și PPDA nu i se împotrivesc în mod solidar, cum i s-au împotrivit lui Plahotniuc? Cum pot ei explica faptul că i-au oferit președintelui Dodon argumente pentru a-i scoate de la guvernare în noiembrie 2019? De fapt, explicația rezidă în naivitate, dar mai ales în lipsa capacităților de a comunica cât de cât eficient. Nu era necesar să devină  neapărat bizantiniști cum e Igor Dodon, era important să aibă în vedere că oponentul lor e din tagmă respectivă. Deci, era necesar să știe să comunice eficient, atât între ei și cu potențialii aliați, cât și cu oponenții. Se pare că nu vor învăța vreodată.

Încrengătura unionistă are doi protagoniști – Dorin Chirtoacă, liderul Mișcării Politice Unirea (MPU), și Octavian Țîcu, liderul Partidului Unității Naționale (PUN). În sondajele de opinie (pag.32) cei doi au un rating sub pragul marjei de eroare, deși aceleași sondaje arată cu numărul adepților unirii Republicii Moldova cu România este în creștere (pag.36), ajungând tocmai la 37%! Cei doi lideri au o mare problemă de comunicare și ea urmează a fi soluționată prin selecția naturală, la 1 noiembrie.

Dorin Chirtoacă are avantajul de a fi un tribun excelent, în memoria unioniștilor el este principalul animator al curentului  politic, care treptat, în 2007 și 2009, i-a eliminat comuniștii de la guvernarea capitalei, apoi de la guvernarea țării. Ultima a fost preluată de Alianță pentru Integrare Europeană (AIE) care a ridicat așteptările cetățenilor, iar apoi a dat de pământ cu ele, când s-a aflat despre furtul miliardului. Deși nu a avut vreo atribuție la evenimentele de tristă faimă, acum Dorin Chirtoacă plătește polițele pentru erorile Partidului Liberal (PL), parte a AIE, care în momentele critice, s-a alăturat și a deservit constant intereselor oligarhului Vlad Plahotniuc.

Spre deosebire de Dorin Cirtoacă, care s-a creat pe sine însuși ca politician, omologul lui unionist – Octavian Țîcu, a fost răsfățatul partidelor pro-europene, cu ajutorul cărora s-a promovat în cele mai înalte funcții în stat, ajungând ministru și deputat. Aceasta pentru calitățile sale de intelectual rafinat, chiar dacă a arătat în mod repetat că este axat preponderent pe interesele proprie-i persoane, întorcând spatele binefăcătorilor. Adică se încadrează în tiparele bizantine. La asta se mai adaugă o problemă dificil de ignorat, se pare că Octavian Țîcu este incapabil să-și stăpânească reflexele de boxer, iar din acest punct de vedere este un veritabil Homo Sovieticus Intolerantus.      

Concluzii

După descrierea faunii politice moldovenești ne dăm lesne seama că la prezidențialele din 1 noiembrie nu prea avem ce alege. Dar va trebui s-o facem. Ca de obicei, ne vom vedea nevoiți să alegem răul cel mai mic. Oricum, din cauza COVID-19 vom merge la alegeri echipați cu măști și mănuși, așa că dacă vom mai lua cu noi și câte o agrafă pentru a ne astupa nasul, atunci cu siguranță vom reuși să votăm fără provocarea unor reflexe. Avem și o speranță și anume că politicienii respinși de selecția naturală în primul tur nu vor dăună celor selecți pentru al doilea tur de scrutin. Deși, de ce ne-am teme, doar știm că natura nu suportă deșertăciune. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE