Doctor în istorie: În perioada sovietică propaganda mușamaliza acțiunile represive

Când Republica Moldova a devenit independentă, oamenii nu știau să preia inițiativa și încă mai așteptau ca cineva să le dea ordine. Este o reminiscență a perioadei sovietice când toate acțiunile erau dictate de un singur centru de comandă. Este opinia doctorului habilitat în istorie, Valentin Constantinov, și a fost expusă în timpul unui interviu realizat de Agenția de Presă IPN. Potrivit istoricului, întreaga Uniune Sovietică s-a bazat pe teroare și represalii, drept unica modalitate de păstrare a puterii.

Istoricul Valentin Constantinov spune că, odată veniți în Basarabia, sovieticii au reprimat orice urmă de prezență românească și le-au inoculat băștinașilor sentimentul fricii și al inferiorității.

„În 1944 odată cu armata română, din Basarabia s-a retras orice suflare românească, până la ultimul secretar din primărie. Cu câteva săptămâni înaintea războiului s-a decis să fie arestați toți cei care au colaborat cu administrația românească din perioada aflării Basarabiei în România Mare. În Uniunea Sovietică era o unitate de gândire, dar a venit Hrușciov și l-a demascat pe Stalin, vine Brejnev, îl condamnă pe Hrușciov, pentru acțiuni voluntariste în economie. Numai Stalin nu l-a demascat pe Lenin, deși n-au fost mari prieteni”, a spus Valentin Constantinov.

Deși teroarea era un fenomen obișnuit în perioada sovietică, propaganda reușea să mențină populația într-o iluzie a bunăstării și stabilității. Toți conducătorii Uniunii Sovietice au încercat să se mențină la putere prin represalii, fenomen care s-a perpetuat zeci de ani, spune istoricul.

„În acea perioadă nu prea se știa despre acțiunile represive. Propaganda era de așa natură, încât totul se mușamaliza. Când a explodat metroul în Moscova, s-a produs un act terorist, totul s-a mușamalizat. Doar că în persoana lui Hrușciov lumea s-a așteptat la altceva, la acel dezgheț, dar n-a fost să fie. În perioada războiului civil, în Rusia era o anarhie fără margini, dezmăț. Trebuie de făcut ordine. Dar cum? Prin teroare! Au lichidat orice democrație, ca să nu piardă puterea”, a menționat doctorul habilitat în istorie.

Valentin Constantinov spune că societatea moldovenească încă mai are de suferit de pe urma apartenenței la Uniunea Sovietică, întrucât perioada sovietică i-a privat pe oameni de orice inițiative civice.

„Noi n-avem oameni capabili să preia inițiativă, noi avem oameni care așteaptă ordine de la centru. Asta s-a întâmplat și în cazul Independenței noastre, când oamenii peste noapte s-au trezit independenți și nu știau cine le dă ordine”, a mai spus doctorul în istorie.

Interviul la tema „De unde provine și ce efecte produce nostalgia după conducătorii dictatori și autocrați ai URSS?” este organizat de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE