Concurs de admitere în rezidențiat la USMF „Nicolae Testemițanu”

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova a dat startul astăzi, 18 noiembrie, concursului de admitere la studii postuniversitare prin rezidenţiat pentru anul de studii 2019-2020.

Concursul de admitere în rezidenţiat se organizează pe specialități, conform Planului de înmatriculare aprobat de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Astfel, în acest an oferta educațională cu finanțare de la bugetul de stat cuprinde 417 locuri pentru domeniul Medicină la 37 de specialități, 26 de locuri pentru Sănătate publică la șase specialități și câte 5 locuri pentru Stomatologie și Farmacie la patru specialități.

Studiile în rezidențiat pot fi realizate și în bază de contract cu achitarea taxei de studii. În acest an se oferă 55 de locuri la șase specialități la Facultatea de Stomatologie și 14 locuri la patru specialități la Facultatea de Farmacie.

La concurs vor fi admişi cetăţenii Republicii Moldova, absolvenţi ai USMF „Nicolae Testemiţanu” şi ai altor facultăţi de medicină/farmacie de peste hotare, din instituții de stat acreditate în modul stabilit de legislația în vigoare, promoţia anului 2019, precum şi absolvenţii promoţiilor 2017 şi 2018, care nu au fost înmatriculaţi anterior în rezidenţiat.

Candidaţii vor depune actele, personal, la Comisia de admitere în rezidenţiat, în Blocul didactic central al USMF „Nicolae Testemițanu” (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165).

Mai multe detalii vedeți în Planul de înmatriculare și în Regulamentul de admitere la studii în rezidențiat.

Departamentul Comunicare și Relații Publice
IP Universitatea de Ștat de Medicină și Farmacie
”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova

relatiipublice@ușmf.md
Tel.:022 205 235, 022 205 367
GȘM: 79 087 267
Fax: 022 242 411

www.ușmf.md

 

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.