Cercetătorii din Moldova și din România pot obține granturi pentru proiecte comune

Cercetătorii din Republica Moldova și cei din România vor putea obține granturi pentru proiecte comune din partea guvernelor celor două state. Apelul de lansare a concursului de proiecte a fost anunțat astăzi la Chișinău de către ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, și ministrul român al cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan. Inițiativa este la a doua ediție, iar bugetul din acest an este de 100 de milioane de lei moldovenești, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, ministrul Dan Perciun a declarat că sunt eligibile proiectele ce țin de digitalizare, industrie și spațiu, climă, energie și mobilitate, hrană, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu. La fel, este vorba despre proiecte din sănătate, cultură, creativitate și societate inclusivă, securitate civilă pentru societate.

Banii alocați din bugetele ambelor state vor acoperi cheltuieli directe, precum cele de personal, logistică, deplasare. Evaluarea propunerilor va fi realizată de către experți internaționali, cu experiență în domeniile de competență.

„Suntem siguri că aceste proiecte comune vor intensifica și mai mult colaborarea între cercetători și instituțiile de cercetare, dar și schimbul de bune practici și transfer de cunoștințe între comunitatea științifică din România și cea din Republica Moldova”, a mai spus Dan Perciun.

Ministrul român al cercetării a menționat că diplomația științifică și noile tehnologii nu au granițe. „Cu atât mai mult când vorbim despre oameni care vin din două țări prietene, care vorbim aceeași limbă și care avem o mare parte din istorie comună”, a notat Bogdan-Gruia Ivan.

Proiectele pot fi depuse de astăzi și până la sfârșitul lunii octombrie. Cuantumul maxim pentru un proiect va fi de 750 de mii de lei românești, echivalentul a trei milioane de lei moldovenești.

„Îi așteptăm pe cei mai buni oameni de știință pe care îi are Republica Moldova și România să lucreze împreună, împreună cu universitățile, cu institutele de cercetare de pe ambele maluri ale Prutului și împreună cu companiile și institutele de cercetare private pentru a defini cu adevărat industriile care pot să aducă foarte multă plus valoare”, a mai spus ministrul român al cercetării, inovării și digitalizării.

La prima ediție a competiției au fost depuse 179 de proiecte comune de cercetare, dintre care au fost selectate 38. Bugetul total al ediției de anul trecut a fost de 20 de milioane de lei românești.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE