Aspectul „imaginar” de incluziune socială a persoanelor de etnie romă trebuie exclus, CVM

Comunitatea de romi din Republica Moldova continuă să se confrunte cu un șir de probleme. Politicile țintite să îmbunătățească situația romilor nu sunt abordate de către autorități sau de către subdiviziunea responsabilă de etnii. Pe de altă parte, în cadrul discuțiilor la nivel înalt, cum ar fi în cadrul comisiilor europene, delegațiile Republicii Moldova raportează frumos despre situația comunității de romi. O spun reprezentanții Coaliției Vocea Romilor, din care fac parte 35 de organizații non-guvernamentale.

„Și anume, că Republica Moldova are un plan pentru comunitatea de romi, are anumite documente, comunitatea de romi este pozitivă, comunitatea de romi are mediatori comunitari, comunitatea de romi este mult mai bună decât în alte țări. Aceste cuvinte sunt vehiculate în culoarele Delegației UE, în culoarele Consiliului Europei, în culoare instituțiilor, inclusiv ale Statelor Unite ale Americii”, a declarat directorul executiv al Coaliției, Marin Alla, într-o conferință de presă la IPN.

Potrivit lui, și aceste exemple prezentate verbal, câteodată și cu rapoarte destul de pozitive, creează acel moment „imaginar” pentru comunitatea europeană și pentru SUA. „ „Imaginarul trebuie să dispară, pentru că, în cazul în care nu va dispărea, posibil nu vom face real acel salt în întreaga țară”, a spus directorul executiv al Coaliției Vocea Romilor.

„Nu vă bazați pe acele momente imaginare pe care vi le explică fie rapoartele, fie unele elemente ale exercitării puterii guvernamentale, prin verigile guvernamentale, inclusiv Agenția Relații Interetnice. Or, ea trebuie să responsabilă și ea este elementul cheie care trebuie să pună în aplicare politicile. Cu părere de rău, și Agenția Relații Interetnice în mare parte face jocul ăsta imaginar”, a mai spus Marin Alla. Potrivit lui, acest joc trebuie oprit și este necesar să se revină la problemele reale.

„În contextul organizării în Republica Moldova a Summitului Comunității Politice Europene – poate fi asumată plenar integrarea europeană de instituțiile publice executive și legislative, ignorând aspectul „imaginar” de incluziune socială a persoanelor de etnie romă? Coaliția Vocea Romilor a inițiat această conferință de presă în perspectiva Summitului CPE anume pentru că una dintre componentele de bază ale procesului de integrare europeană este respectarea și protecția drepturilor omului. Și aici este vorba și despre comunitatea romilor, o comunitate cu profil complex de vulnerabilitate”, a declarat Ion Duminica, membru al Secretariatului CVR,

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE