Castraveții costă la piață practic dublu față de săptămâna trecută
Print Send by email
06:40, 23 Sep 2017

Un kilogram de castraveți costă la piață între 13 și 15 lei kilogramul, practic dublu față de săptămâna trecută, când se vindeau cu 7-8 lei. Roșiile pot fi cumpărate cu cel puțin 9 lei, față de 7 lei săptămâna trecută. Un kilogram de ardei pornește de la 10 lei, față de 9 lei acum o săptămână. Vinetele rămân la prețul de 10 lei, transmite IPN.

Prețul unui kilogram de gogoșari pornește de la 15 lei, ca și săptămâna trecută. Și dovleceii au rămas la prețul vechi – 8 lei kilogramul. Cartofii se vând cu 6 lei per kilogram, iar varza cu 3-4, chiar și cu 5 lei/kg. Verdeața costa 4 lei legătură, la fel ca și acum o săptămână.

Prunele pot fi cumpărate cu 10 lei kilogramul, față de 13 lei săptămâna trecută. Prețul altor fructe de sezon este în scădere. Strugurii se vând în medie cu 9-10 lei, față de 12 lei săptămâna trecută. Piersicii se vând cu 10 lei. Acum o săptămână erau 12 lei kilogramul.

Zece ouă pot fi cumpărate cu 13 lei. Un kilogram de unt – cu 45 de lei. Smântâna pornește de la 35 de lei. Cașul de vacă se vinde cu 50 de lei, iar brânza de oi costă 70 de lei. Cu 70 de lei poate fi cumpărat un kilogram de carne de vită, iar de porc costă cel puțin 80 de lei kilogramul.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS