Pâine gratuită pentru vârstnicii din Comrat
Print Send by email
07:54, 22 Sep 2017

Departamentul social al Primăriei Comrat a luat decizia de a oferi tichete pentru eliberarea gratuită a pâinii tuturor locuitorilor care au atins vârsta de 80 de ani, transmite IPN cu referire la pagina oficială a administrației locale.

Astfel, cei născuți până în 1937 se pot adresa pentru a fi înregistrați și a primi tichete. Pentru aceasta e nevoie ca persoanele vizate să aibă cu ele doar o copie a actului de identitate.

Lunar, Primăria Comrat eliberează tichete pentru pâine persoanelor cu dizabilități, bolnavilor de tuberculoză, familiilor cu mulți copii, persoanelor încadrate în serviciul de asistență socială la domiciliu.

În prezent, de tichete beneficiază 700 de locuitori ai urbei. Aceștia primesc gratuit 10 pâini lunar. Tichetele sunt eliberate în primele zece zile ale fiecărei luni.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS