Două metode de plată propuse pentru parcările din Chișinău
Print Send by email
14:57, 19 Apr 2017

EME Parkleitsystem GmbH Austria, firma care a câștigat tenderul pentru amenajarea parcărilor cu plată în municipiul Chișinău, propune două modalități de achitare a serviciilor: în bază de tichete și prin intermediul telefonului mobil, transmite IPN.

Miercuri, 19 aprilie, la o conferință de presă, reprezentanții firmei au spus că ambele sisteme prevăd achitarea pentru serviciul de parcare la plecare. Când vor ajunge la parcare, șoferii vor solicita un tichet, pe care se va indica ora parcării, iar la plecare vor face plata. În cazul în care vor opera cu aplicația online descărcată pe telefonul mobil, șoferii vor scana codul de identificare pentru a le fi măsurat timpul de parcare.

Pentru a combate eschivarea de la plata pentru parcare, controlorii vor verifica numerele de înmatriculare ale automobilelor pentru a vedea dacă șoferul are tichet sau dacă i-a fost scanat codul din telefonul mobil. Pentru cei care se vor eschiva de la plata pentru parcare va fi aplicată o suprataxă, care la rândul ei, dacă nu va fi achitată într-un anumit interval de timp, vor fi blocate roțile automobilului. Dacă în decurs de câteva zile nu va fi achitată penalitate, mașina va fi evacuată de către poliție.

Locuitorii capitalei ar urma să solicite, în limita locurilor disponibile, permise pentru parcarea gratuită în zona de domiciliu. Iar cei care nu vor reuși să obțină un permis pentru parcare gratuită lângă casă, vor trebuie să-și procure un abonament anual, care estimativ ar costa 500 de lei. În funcție de zonă, parcarea timp de o oră ar costa între 5 și 45 lei. 200 de controlori ar urma să fie angajați pentru a monitoriza situația din parcări.

În fiecare seară după ora 20.00, până la ora 10 dimineața, sâmbătă, duminica și în zilele de sărbătoare oficiale parcările din oraș ar urma să fie gratuite. Firma estimează la prima etapă să amenajeze 25 de mii de locuri de parcare, pentru care va investi 4 milioane euro. Compania așteaptă aprobarea de către Consiliul municipal Chișinău a regulamentului care să-i permită să dea startul amenajării parcărilor, prin delimitarea zonelor pentru parcare, aplicarea marcajului și instalarea semnelor.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

vincuvin.shop

Se lansează vincuvin.shop, magazin online cu livrare a vinului îmbuteliat

Programul social „60 plus”

Invitație la conferința de presă de lansare a Programului Social „60 plus” și a campaniei „Vino cu bunicii la teatru”

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Organizarea adunării de constituire a Grupului de inițiativăConferințe IPN [HD] | Lansarea Manifestului unei Mișcări Civice
Conferințe IPN [HD] |David Davitian este ținut în continuare ostatic, cu încălcarea tuturor legilorConferințe IPN [HD] | Barometrul Opiniei Publice, noiembrie 2017
Vezi toate
banner creditex