Aceste alegeri locale vor da tonul și pentru cele parlamentare din toamnă, opinie
Print Send by email
05:50, 22 Mai 2018

Aceste alegeri locale vor da tonul și pentru alegerile parlamentare din toamnă și acest lucru crează oportunități de repoziționare pentru partidele din prima și a doua linie. De această părere este Igor Munteanu, directorul IDIS Viitorul, exprimată în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

„Doar după rezultatele celui de-al doilea tur ne vom da seama cum va arăta scena politică din toamna acestui an”, a spus Igor Munteanu. Potrivit lui, în materie de tehnici electorale la scrutinul din 20 mai s-a testat faptul cum va reacționa populația la un candidat independent, s-au testat flancurile unioniste pentru că pentru prima dată au participat la alegeri locale câteva partide cu mesaj unionist. „În sfârșit, au fost testate tehnicile negre de uzură a adversarilor. Aceste tehnici au depășit cu mult linia decenței și a principiilor etice într-o campanie electorală”, a menționat directorul IDIS „Viitorul”.

Pavel Postică, șeful misiunii de observare a alegerilor a Asociației Promo-LEX, consideră că partea bună a acestui scrutin a fost implicarea mai activă a concurenților electorali în utilizarea instrumentelor juridice. Totodată, atât timp cât instituțiile de stat nu vor aplica sancțiuni în special atunci când există cazuri de încălcare a eticii, aceasta va crea impunitate și va curma din elanul actorilor electorali să documenteze și să utilizeze instrumentele juridice de contestare.

Septimius Pârvu, expert electoral din cadrul Asociației Expert Forum din România, este de părere că rolul observatorilor în procesul electoral este unul esențial pentru că partidele politice pot face multe lucruri în secțiile de votare în ziua alegerilor și atunci rolul unor persoane care sunt imparțiale este esențial. „Cred că rolul nostru este un pic mai important decât cel doar în ziua alegerilor, pornind de la consultări pe legislație, transparentizare și mai ales pentru educarea oamenilor”, spune Septimius Pârvu.

La alegerile locale noi din municipiul Chișinău, care au avut loc pe 20 mai, datele preliminare arată că Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiștilor, a luat 40,97%, iar Andrei Năstase, candidatul Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr – 32,12%. Potrivit acestor date, concurenții dați vor lupta în turul doi, peste două săptămâni, pentru Primăria capitalei.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Fiodor Ghelici: Dodon seamănă vrajbă geopolitică și interetnică (P.II)Conferințe IPN [HD] | Fiodor Ghelici: Dodon seamănă vrajbă geopolitică și interetnică (P.I)
Conferințe IPN [HD] |  Atitudinea Coaliției Civice  față de invalidarea alegerilorConferințe IPN [HD] | Organizarea protestului pentru ieftinirea carburanților
Vezi toate
banner creditex