Prima dată după mulți ani alegerile locale au o miză atât de mare, opinie
Print Send by email
06:05, 14 Apr 2018

Pentru prima dată după mulți ani, la alegerile locale din municipiul Chișinău există o miză atât de mare. Pentru puterea centrală este foarte important cine va conduce Chișinăul, pentru cetățeni, la fel, este important, dar și din punct de vedere politic scrutinul are mare importanță. Declarația a fost făcută de directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Securitate, Valeriu Ostalep, în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

Potrivit lui, dacă alegerile ar fi avut loc la mijloc între alegerile parlamentare, acestea ar fi avut alt efect, dar acum, înainte de scrutinul parlamentar efectul va fi grandios atât pentru cei care vor câștiga, cât și pentru cei care vor pierde.

Valeriu Ostalep consideră că șanse mari de a accede în turul doi au trei dintre candidații anunțați: reprezentantul socialist, Ion Ceban, candidatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr și actualul primar interimar, Silvia Radu.

În opinia lui Valeriu Ostalep, unionistul Constantin Codreanu va acumula mai puțin de un procent la aceste alegeri. „Acum vom vedea câți unioniști sunt în Chișinău”, a menționat directorul institutului.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Consiliul de Presă

Start Votare pentru Candidații la Premiul Național de Etică și Deontologie Jurnalistică 2018!

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] | Concluzii după Congresul Mondial al Familiei
Conferințe IPN [HD] | Organizarea unei Adunări consultativeConferințe IPN [HD] | Liceul Teoretic ,,Orizont"
Vezi toate
banner creditex