La Chișinău se desfășoară Congresul Mondial al Familiei
Print Send by email
18:17, 14 Sep 2018

Delegați din zeci de state, printre care și reprezentanți ai diferite confesiuni religioase, au venit la Chișinău pentru a participa la Congresul Mondial al Familiilor, ediția a XII-a, care se desfășoară în perioada 14-16 septembrie, transmite IPN.

Președintele Congresului, Brian Brown, a menționat că evenimentul are loc an de an pentru că acțiunile de consolidare a ideii de familie tradițională trebuie să continue. Cei veniți la Congres nu sunt singuri, au susținere peste tot în lume.

Mitropolitul Moldovei ÎPS Vladimir, care nu a putut fi prezent la eveniment întrucât participă la ședința extraordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ruse, a transmis un mesaj delegaților la Congresul Mondial al Familiilor. Potrivit mesajului mitropolitului, criza familială poate fi depășită prin colaborarea dintre stat și biserică, prin educația copiilor și a tinerilor, prin asistența socială a familiilor cu mulți copii și a familiilor vulnerabile.

Protoiereul Dmitri Smirnov, care a venit la Chișinău să transmită mesajul patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse Kirill, a spus că lumea contemporană stă în fața unei alegeri dificile: să fie fidelă înțelegerii tradiționale, corecte, a familiei, construite pe dragostea dintre un bărbat și o femeie, sau să meargă într-o parte, în cădere, unde idealul căsătoriei nu are loc. El și-a exprimat speranța că acest Congres îi va face pe toți să înțeleagă sau să-și întărească convingerile că doar căsătoria tradițională este singura care poate exista.

Irina Vlah, bașcan al Găgăuziei, a remarcat că familia este importantă în educația omului, în formarea personalității. Pe teritoriul Găgăuziei sunt desfășurate programe sociale menite să susțină familia. Autoritățile regiunii pregătesc un nou proiect – „Prima Casă”, în care din bugetul Găgăuziei vor fi alocate subvenții de până la 50% din suma creditului ipotecar, iar tinerii specialiști cu copii vor putea miza pe o mărire de 10% a alocațiilor pentru fiecare copil.

Elena Mizulina, membru al Consiliului Federației (Senatul Rusiei), a spus că valorile anti-familie sunt îndreptate împotriva oamenilor. Parlamentara din Rusia a rămas nedumerită de ce Parlamentul de la Chișinău nu a acceptat inițiativa șefului statului, Igor Dodon, de instituire a capitalului matern, acțiune care vine să susțină familia. Ea a recomandat Moldovei să folosească experiența Rusiei în acest sens.

Christie Vollmer, membru al Consiliului Pontifical pentru Familie și Viață, reprezentant al Americii Latine, a remarcat că familia este unica care poate satisface necesitatea de dragoste. Acum există dovada că tot mai mulți tineri vor să îmbrățișeze valorile familiile frumoase, indiferent de ispitele la nivel global, a subliniat Vollmer.

Congresul Mondial al Familiei are loc sub patronajul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

[imas]

Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic

Proiectul MAC-P

Suport în valoare de circa 7,2 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Agenția de inspectare și restaurare a monumentelorConferințe IPN [HD] | Impactul Rezoluției Parlamentului European din 14.11.2018
Conferințe IPN [HD] | Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic din RMConferințe IPN [HD] | Proiectul internațional HydroEcoNex BSB165
Vezi toate
banner creditex