Tatăl adolescentului care a împușcat un copil la Telenești, trimis în judecată
Print Send by email
10:47, 11 Ian 2018

Locuitorul raionului Telenești, al cărui fiu a tras dintr-o armă de vânătoare într-un minor, va compărea pe banca acuzaților pentru păstrarea neglijentă a armelor de foc și munițiilor, transmite IPN. Potrivit Procuraturii Generale, urmărirea penală a fost finalizată, iar cauza penală de învinuire a bărbatului a fost trimisă în judecată. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la trei ani de închisoare.

Tragedia a avut loc pe 18 noiembrie 2017, în satul Verejeni. Minorul de 14 ani este acuzat că a tras din armă într-un copil de 7 ani, care a decedat la scurt timp din cauza leziunilor grave cauzate. Corpul neînsuflețit al victimei a fost găsit într-o fântână din apropierea casei.

Procurorii au stabilit că arma de vânătoare din care s-a tras aparținea tatălui minorului de 14 ani, care a lăsat-o fără supraveghere, încărcată cu un cartuș, în camera în care cei doi se jucau.

Procurorii continuă acțiunile de urmărire penală în privința adolescentului de 14 ani, într-un dosar penal distinct, acesta fiind învinuit de omor intenționat. Adolescentul este cercetat în stare de libertate, iar tatăl acestuia – în arest preventiv.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | De ce trebuie micșorat tariful pentru gazele naturaleConferințe IPN [HD] | URA RASIALA în rândul elevilor   ia amploare
Conferințe IPN [HD] | Cerem ca Președintele Dodon să fie tras la răspundereConferințe IPN [HD] | Refuzul ilegal al Comisiei Electorale Centrale de a ne înregistra
Vezi toate
banner ceu
banner creditex