99 de ani la unirea din 1 decembrie 1918, marcați printr-un marș
Print Send by email
15:45, 02 Dec 2017

Cei care împărtășesc idealul unirii cu România au participat sâmbătă, 2 decembrie, la un marș, marcând prin această acțiune 99 de ani la unirea din 1 decembrie 1918 și constituirea, ca rezultat, a statului unitar roman. Manifestanții s-au adunat la monumentul lui Ștefan cel Mare, transmite IPN.

Laura Cotogoi-Mușinschi, elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Gaudeamus”, a spus că participarea la acest marș este pentru ea o sărbătoare. „Noi suntem români și marcăm sărbătorile naționale care ne reprezintă. Vrem să arătăm tuturor că unirea dintre cele două țări este importantă, este inevitabilă și noi luptăm pentru aceasta”, a spus eleva.

Ștefan Domoș, locuitor al capitalei, a spus că este alături de cei care își doresc reîntregirea neamului românesc. „Unire ne trebuie. Noi am fost uniți, dar în 1940 ne-au despărțit. Acum este necesar de produs o nouă unire”, a declarat Ștefan Domoș.

Porivit lui George Simion, președintele platformei unioniste „Acțiunea 2012”, marșul de astăzi este un eveniment pentru a informa cetățenii că anul 2018 este unul dedicat unirii Republicii Moldova cu România. „Vrem să spunem că iubim Republica Moldova, iubim România. Aceste două state trebuie să se unească și să formeze aceeași țară”, a spus George Simion.

Maxim Guțu, reprezentantul Partidului Unității Naționale, a declarat că pentru formațiunea politică pe care o reprezintă reîntregirea neamului românesc este un scop sigur. „Participăm la toate acțiunile dedicate unirii. Anul 2018 va fi centenarul unirii și astfel ne solidarizăm cu toată suflarea românească din Republica Moldova, pentru a face mai puternicăă și mai unită mișcarea unionistă din Republica Moldova”, a spus Maxim Guțu.

Participanții la marș au mers pe str. Bănulescu Bodoni, apoi pe str. Mateevici, trecând pe lângă Academia de Teatru Muzică și Arte Plastice, acolo unde la 27 martie 1918 a fost votată unirea Basarabiei cu România. Apoi s-au îndreptat către str. Sfatul Țării, până la bd. Ștefan cel Mare, cotind spre Scuarul Europei, unde au desfășurat un miting.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS