Programul de stat „Prima casă”, votat în primă lectură
Print Send by email
10:55, 02 Dec 2017

Familiile tinere, membrii cărora nu au depășit vârsta de 45 de ani, sunt angajați în câmpul muncii și au venituri oficiale, vor putea procura o locuință prin intermediul Programului de stat „Prima casă”, votat în primă lectură de către legislativ pe 1 decembrie, transmite IPN.

Ministrul finanțelor, Octavian Armașu, a declarat în plenul Parlamentului că în cadrul programului vor putea fi achiziționate doar locuințe care au fost finalizate și date în exploatare până la data depunerii cererii. Prețul acestora nu trebuie să depășească un milion de lei, iar rata inițială achitată de beneficiar va fi de 10% din preț. Cei care doresc să procure o locuință prin intermediul programului nu trebuie să dețină în proprietate o locuință sau să aibă credite ipotecare nestinse.

Programul prevede accesul persoanelor fizice la creditele ipotecare, prin garantarea parțială a acestora de către stat. În acest sens, pentru anul 2018, în bugetul de stat sunt prevăzuți 20 de milioane de lei.

Garanțiile în numele statului vor fi emise de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Creditul va fi acordat de băncile comerciale pe un termen maxim de 25 de ani, în lei moldovenești. Plata lunară achitată de beneficiar nu va depăși 50% din veniturile oficiale salariale nete ale familiei, iar statul va garanta 50% din credit. Beneficiarii nu vor putea înstrăina locuința achiziționată în primii cinci ani de la dobândire, cu excepția cazului de achitare deplină a datoriei pe credit.

În proiect nu este specificată dobânda pe care o vor achita beneficiarii, dar Octavian Armașu a dat asigurări că aceasta va fi mai mică cu 1-1,5 puncte procentuale față de cele stabilite de bănci în cadrul programelor ipotecare.

Ministrul finanțelor a venit și cu un calcul. În cazul în care o familie va dori să procure o locuință de 15 mii de euro, având un venit lunar mediu de cinci mii de lei, rata lunară nu va depăși 2356 de lei.

Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Mitropolia Basarabiei cere repetat organelor competente ale Republicii Moldova să aplice legea, iar Mitropolitului Vladimir Cantarean să respecte drepturile creștinilor de a reveni la Mitropolia Basarabiei

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Cooperarea USR cu forțele politice cu adevărat pro-europene din RMConferințe IPN [HD] | Autodenunțul - instrument de protecție a corupților
Conferințe IPN [HD] | Prezentarea rezultatelor consultării publice privind unirea RM cu RomâniaConferințe IPN [HD] | Dezbateri publice cu participarea candidaților la funcția de primar general
Vezi toate
banner ceu
banner creditex