Veteran de război din Republica Moldova anunță proteste în fața Parlamentului European
Print Send by email
14:40, 29 Noi 2017

Nicolae Besedovschi, președintele Organizației veteranilor de război pentru independența și integritatea Republicii Moldova „Maica Îndurerată”, anunță că va merge să protesteze în fața Parlamentului European, unde își propune să transmită mesajul că „având așa clanuri mafiote la Curtea Supremă de Justiție și la Serviciul Vamal al Republicii Moldova, reformele mult așteptate de cetățenii acestui stat sunt nimicite”. Bărbatul acuză că de 12 ani i se încalcă dreptul la proprietate din cauza corupției din sistemul judiciar și cel vamal.

Într-o conferință de presă la IPN, Nicolae Besedovschi, a declarant că va pleca cu drapelul Republicii Moldova în fața Parlamentului European, întrucât Curtea Supremă de Justiție i-a curmat toate căile legale de a-și recupera proprietatea. „Mă întreb de ce mi se întâmplă o astfel de fărădelege de la boierii care se consideră mai presus de lege?”, a întrebat Nicolae Besedovschi.

Bărbatul a povestit că în 2005, la trecerea frontierei de stat prin punctul vamal Cahul, vameșii i-au cerut mită 1800 de euro pentru ca să poată devama automobilul. Vameșii au invocat norma legală care interzice importul mașinilor mai vechi de zece ani. Nicolae Besedovschi susține însă că mașina pe care o aducea din Olanda a fost fabricată în 1995 și în momentul în care trecea frontiera cu ea nu erau împliniți încă zece ani. Bărbatul spune că a refuzat să dea mită și a fost lipsit de proprietate, chiar dacă nu exista temei pentru reținerea unității de transport.

Nicolae Besedovschi a mers în instanța de judecată. Curtea de Apel a admis declarația verbală a funcționarilor vamali, care au spus că mașina este produsă în 1994, ignorând documentele care confirmă anul producerii 1995, susține bărbatul. La Curtea Supremă de Justiție, printr-o decizie irevocabilă, anul de fabricare a mașinii a fost declarat 1994.
Nicolae Besedovschi spune că a mers din nou în instanță, iar în 2013 Curtea de Apel a admis documentele care atestă anul fabricării mașinii 1995, fapt confirmat și printr-o decizie irevocabilă a CSJ. Astfel, există două decizii irevocabile ale CSJ total diferite cu referire la același obiect, decizii de care judecătorii nu țin cont.

Nicolae Besedovschi spune că, din 2013, a protestat de nenumărate ori, cerând instituțiilor de stat menite să respecte drepturile omului să se implice, însă nici una nu a făcut-o. Bărbatul spune că își dorește înapoi automobilul, chiar dacă, cel mai probabil, este ruginit și nefuncțional, dar este important ca „legea să fie pusă pe masă”.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

vincuvin.shop

Se lansează vincuvin.shop, magazin online cu livrare a vinului îmbuteliat

Programul social „60 plus”

Invitație la conferința de presă de lansare a Programului Social „60 plus” și a campaniei „Vino cu bunicii la teatru”

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Organizarea adunării de constituire a Grupului de inițiativăConferințe IPN [HD] | Lansarea Manifestului unei Mișcări Civice
Conferințe IPN [HD] |David Davitian este ținut în continuare ostatic, cu încălcarea tuturor legilorConferințe IPN [HD] | Barometrul Opiniei Publice, noiembrie 2017
Vezi toate
banner creditex