România și Moldova își armonizează practicile în domeniul justiției
Print Send by email
11:43, 23 Noi 2017

România este interesată de stabilitatea și modernizarea Republicii Moldova, de consolidarea instituțiilor și de menținerea parcursului european. Adoptarea agendei de asociere dintre Republica Moldova și UE demonstrează încă o dată voința Guvernului de la Chișinău de a continua parcursul său european. Declarațiile au fost făcute de către ministrul român al justiției, Tudorel Toader, în deschiderea celei de-a doua ediții a Forumului în domeniul justiției, care se desfășoară la București, transmite IPN.

Tudorel Toader a spus că România a dezvoltat o colaborare bilaterală profundă la nivelul fiecărei instituții prezente la Forum, iar reprezentarea la cel mai înalt nivel al instituțiilor din ambele state demonstrează utilitatea dialogului, eficiența cooperării bilaterale. „Forumul de anul trecut a fost un succes și acțiunea din acest an arată dorința comună de a continua experiența dialogului și a schimbului direct de informații în toate domeniile în care activăm”, a spus ministrul român al justiției.

Potrivit lui Tudorel Toader, în procesul de dezvoltare statală eficiența justiției, ca serviciu de interes public în lupta anticorupție, joaca un rol crucial. „Procesul de dezvoltare trebuie să meargă în profunzime în domeniile relevante pentru cetățenii statelor noastre în primul rând, prin combaterea corupției, eficientizarea sistemului judiciar și administrativ. Sistemele judiciare credibile și eficiente duc la dezvoltarea economică, determină creșterea încrederii investitorilor, dar și a cetățenilor în actul de justiție. Beneficiarii finali ai eforturilor noastre instituționale sunt cetățenii celor două state”, a mai spus Tudorel Toader.

La rândul său, ministrul justiției al Republicii Moldova, Vladimir Cebotari, a spus că platforma de dialog între cele două state pe domeniul justiției este una fără precedent, pentru că nu mai există la alte autorități administrative. Ministrul speră să devină un bun exemplu pentru că este un exercițiu de armonizare a practicilor, o discuție a soluțiilor în depășirea problemelor cu care se confruntă sistemul justiției din ambele state.

Vladimir Cebotari a precizat că pe agenda Forumului sunt incluse subiecte legate de funcționarea sistemului judiciar, accesul în funcția de magistrat, lupta împotriva corupției etc. – subiecte extrem de discutate la Chișinău și subiecte de interes la București. „Este extrem de important să existe discuții pe aceste subiecte pentru că suntem la etapa concluziilor cum am realizat reforma justiției din 2011 până în prezent. Realizările sau eșecurile noastre este bine să fie discutate, pentru că în această etapă pregătim o nouă reformă de dezvoltare a justiției pentru următorii patru ani, iar amprenta discuțiilor de azi ar putea să rămână peste acel document de politici”, a mai spus ministrul moldovean al justiției.

Prima zi a evenimentului, 23 noiembrie, este dedicată discuțiilor în plen, pe teme de interes pentru ambele părți: optimizarea funcționării sistemului judiciar, rolul și locul procurorului în arhitectura sistemului judiciar, prevenirea și combaterea corupției și criminalității organizate, rolul profesiilor liberale în funcționarea justiției. Prima parte a zilei de 24 noiembrie va fi dedicată discuțiilor bilaterale între reprezentanții instituțiilor participante, urmând ca, în a doua parte a zilei, să fie prezentate concluziile Forumului și perspectivele de cooperare pentru anul viitor.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

IPP organizează...

Cercetarea, social media & IT împotriva dezinformării – OdnoHACK! MOLDOVA 2017

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Drepturile Animalelor În R.M. au nevoie de promovare politică.Conferințe IPN [HD] | Acționăm împreună pentru o apă mai bună!
Conferințe IPN [HD] | Reacția Federației de Tenis din RM la informațiile apărute în mass-media.Conferințe IPN [HD] | Avocat Ala Raevschi
Vezi toate
banner creditex