Voluntari cu stagiu și-au împărtășit experiența tinerei generații
Print Send by email
07:02, 07 Oct 2017

Voluntariatul este un lucru în care investești timpul tău liber pentru a crește ca persoană. Nu se face pentru a avea o bifă în CV, ci este mai mult o încercare de a construi o comunitate în jurul unei idei. Povestea sa de voluntar a fost relatată de către fondatorul portalului diez.md, Alexandru Lebedev, la o întâlnire neformală cu tineri voluntari, transmite IPN.

Alexandru Lebedev a început să facă voluntariat din liceu, iar pe parcursul anilor a reușit să fie parte a mai multor organizații și proiecte de voluntariat. „Oamenii își dedică timpul lor pentru a face anumite acțiuni, uneori neserioase, dar aceasta contează pentru starea noastră interioară”. După ce a fost selectat să meargă într-un un schimb de experiență în Marea Britanie, făcând voluntariat în calitate de profesor de engleză, s-a întors în țară și a decis că vrea să întoarcă acel bine care i-a fost făcut lui.

Alexandru Lebedev spune că nu crede în voluntariat de formă. „Există o perioadă în viața noastră când testăm diferite tipuri de voluntariat. Testezi ce vrei să faci pentru tine. Când vine ideea că vrei să schimbi lumea și vrei să faci un lucru bun. Tu foarte greu vei schimba lumea dacă nu iei nimic cu tine. Întrucât, cu cât iei mai mult cu tine, cu atât dai mai mult”, a spus Alexandru Lebedev.

Un alt voluntar cu experiență, Nata Andreev, este coordonator de evenimente și comunicare la Centrul American de Resurse. Înainte de a lucra pentru Guvernul Statelor Unite a făcut voluntariat, iar prima experiență a fost peste hotarele țării, în America. Acolo a înțeles cu adevărat ce înseamnă voluntariatul, acolo a făcut voluntariat la un centru pentru adăpost pentru animale, la un centru pentru persoane cu HIV/SIDA și a participat la diferite activități în școală.

„După ce m-am întors, mi-am dat seama că sistemul nostru educațional are foarte multe lacune și am înțeles că viitorul meu job nu va fi asigurat de notele pe care le am la școală, ci de oamenii pe care îi cunosc și pe care îi voi cunoaște”, a spus Nata Andreev. Ea le-a recomandat tinerilor, atunci când decid să aplice pentru un job, să documenteze tot ce fac în timpul voluntariatului, iar atunci când le vor înșira în CV, să poată cuantifica experiența lor și să fie cât mai conciși.

Martina Kamencova a venit din Cehia în Republica Moldova în cadrul unui proiect de schimb pentru a face voluntariat. Ea spune că aflarea ei aici este o experiență frumoasă și utilă. „Când vedeam fotografii despre Moldova mă speriau, dar am zis: când ajung în Moldova nu voi face fotografii, dar voi merge să văd acele locuri. Și nu a fost atât de rău. Am fost mult mai speriată întrucât nu cunoșteam țara. Oamenii sunt diferiți în Moldova, dar cred că oamenii zâmbesc puțin aici și pentru mine este un pic dificil. Dar cert este că, dacă am nevoie de ajutor, oamenii chiar sunt foarte deschiși și ajută”, a spus Martina Kamencova.

Maria Ceban are 17 ani și spune că a început să facă voluntariat de aproape un an. După ce a fost acceptată ca voluntar la Hospice Angelus, a participat la mai multe evenimente, nu doar aici, dar și în cadrul altor organizații. „Toate aceste evenimente sunt parte din sufletul meu, sunt o amintire extrem de frumoasă, mi-am făcut cei mai buni prieteni aici, tot aici mi-am perfecționat limba engleză, m-am dezvoltat. Am înțeles că vreau să lucrez pe viitor într-un domeniu care implică ajutarea persoanelor”, a spus Maria Ceban.

Evenimentul „Povești de voluntariat”, face parte din seria de evenimente organizate cu ocazia Săptămânii Naționale a Voluntariatului 2017.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS