Avocatul poporului reacționează la un pretins caz de violență la Spitalul de Psihiatrie
Print Send by email
11:20, 21 Sep 2017

Mama unei femei internate la Spitalul Clinic de Psihiatrie susține că fiica sa a fost agresată fizic de către angajații instituției medicale, iar ca dovadă a publicat pe o rețea de socializare mai multe fotografii cu vânătăi pe corpul femeii.  Avocatul poporului s-a autosesizat și a luat cazul sub control.

Vizitând pacienta la spital, echipa ombudsmanului a confirmat că aceasta prezintă vânătăi pe față și pe picioare. Conform fișei medicale, la examinarea pacientei în Secția de internare nu au fost menționate leziuni corporale. Totodată, potrivit Registrului de evidență a accidentelor și traumelor și Registrului de însemnări ale asistentelor medicale, pacienta este violentă și are un comportament neadecvat, inclusiv își provoacă leziuni, lovindu-se de mobilierul din salon. Angajații instituției medicale susțin că nu au imobilizat pacienta și nici nu i-au intensificat tratamentul medicamentos pentru a nu-i dăuna stării de sănătate.

Concluziile vizitei de documentare vor fi cumulate într-un raport. În cazul în care vor fi formulate recomandări, avocatul poporului va emite un aviz obligatoriu pentru instituția în cauză în vederea ameliorării comportamentului față de persoanele aflate în custodie.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS