DORfes, un festival de două zile la Gordinești
Print Send by email
15:40, 08 Sep 2017

Sâmbătă și Duminică, 9 și 10 septembrie, în satul Gordinești, raionul Edineț, este organizat festivalul „DORfest”, la inițiativa mai multor asociații obștești și a autorităților locale, transmite IPN.

DORfest este organizat sub egida brandului turistic de țară „Pomul Vieții”. În cadrul festivalului va avea loc înfrățirea a trei localități din Moldova, România și Ucraina. La DORfest se poate ajunge cu mașinile personale, parcarea este gratuită. Participanții pot îmbrăca, la dorință, costume populare. Decorul festivalului este creat de Tatiana Drobot, din materiale reciclate, și include obiecte de prin sat adunate. Sunt organizate șase zone pentru relaxare.

În zona verde a festivalului sunt instalate două corturi, cu televizoare, pentru a urmări filmulețe educative despre viața localităților din regiune și investițiile europene și americane în regiune. Participanții vor primi ziarele locale în care se conțin istoriile de succes ale oamenilor din nordul Moldovei.

Sâmbătă, la ora 13.00, va fi organizată vizita la rezervația naturală „Castel”, iar duminică, la ora 9:00, organizatorii invită la o drumeție în rezervație și la două cariere din regiune.

Printre artiștii prezenți pe scena DORfest se numără: Fanfara Poliției de Frontieră, Denis Midone, Ștefan Albu, 7 Klase, Heart Drops, Daniel Bălan, Gândul Mâței, Maria Iliuț, Gabriel Nebunu, Comedy Zebra Show, Vasile Iovu și Ansamblul Folcloric Plăieșii. Daniel Bălan, un tânăr din România, participant la Vocea României, vine pentru prima dată în Republica Moldova și a pregătit un program artistic special pentru festival.

Iubitorii de muzică reinterpretată sunt așteptați la RUGParty alături de DJ USG, care va mixa, până la ora 01.00, la lumina stelelor și a unui rug. Fotograful evenimentului, Victor Detto, timp de două zile va surprinde cele mai frumoase momente în obiectivul său. Pentru picii prezenți la festival este pregătit un parc de distracții de mari dimensiuni, unde vor găsi carusele, tobogane, jocuri creative și educative, zone de recreere și joc prin cunoaștere.

Festivalul este organizat de Asociația Obștească Ecolanima în colaborare cu agenția The Hurricane, cu sprijinul Consiliului Raional Edineț, Primăria Edineț și Primăria Gordinești. Parteneri strategici sunt USAID și Guvernul Suediei, Ministerului Culturii, Poliției de Frontieră și Agenția Turismului.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Asociația Obștească Ecolanima

S-a scris o nouă filă de istorie în Gordinești, la #DORfest! Nordul s-a sărbătorit 2 zile cu muzică, oameni cu spirit liber și tradiții.

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Mamei i se propune să vândă ficatul fiului.Conferințe IPN [HD] |Festivalul Internațional de Filme Documentare MOLDOX.
Conferințe IPN [HD] |O nouă minciună de la Publika TV despre David Davitean.Conferințe IPN [HD] | Veteranii de război condamnă acțiunile protestatrilor.
Vezi toate
banner creditex