Două persoane au decedat din cauza complicațiilor asociate cu gripa
Print Send by email
09:58, 12 Ian 2017

Două persoane au decedat din cauza complicațiilor asociate cu gripa. Vicedirectorul Centrului National de Sănătate Publică (CNSP), Ștefan Gheorghița, a declarat pentru IPN că este vorba despre o femeie și un bărbat, nevaccinați, care s-ar fi adresat tardiv la medic, transmite IPN.

Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în municipiul Bălți, ar fi suferit concomitent și de pneumonie bilaterală. „S-a adresat tardiv după asistență medicală, s-a tratat de sine stătător. La agravarea situației a fost internat în Spitalul clinic municipal, în terapia intensivă”, a spus Ștefan Gheorghița. Tânărul a decedat în ziua în care a fost internat, pe 5 ianuarie.

În al doilea caz este vorba despre o femeie de 26 de ani, care la fel s-ar fi adresat tardiv la medic. „A fost spitalizată la Cahul cu pneumonie, insuficiență cardiacă și AH3N2”, a menționat Ștefan Gheorghița. Vicedirectorul a menționat că femeia a început să se simtă rău pe 28 decembrie, pe 2 ianuarie a fost internată în spital, iar o zi mai târziu a decedat.

Centrul Național de Sănătate Publică recomandă oamenilor să se adreseze imediat la medic atunci când apar primele simptome de boală, să izoleze bolnavii la domiciliu, să evite contactul bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare, să folosească măști de protecție și să-și spele mâinile cu apă și săpun sau cu soluții dezinfectante.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN ODIP: Probe despre fraudarea alegerilor.Conferințe IPN | Ziarul Timpul. Sondaj socio-politic.
Conferințe IPN [HD] | Lideri sindicali, Dezastrul în Federația Agroindsind,Conferințe IPN | ODIP: Probe despre fraudarea alegerilor, Partea II
Vezi toate
banner creditex