Pe 30 noiembrie secțiile de documentare a populației vor avea program prelungit
Print Send by email
13:29, 27 Noi 2014

În legătură cu desfășurarea alegerilor parlamentare și în vederea asigurării cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot cu acte de identitate necesare pentru participarea la alegeri, toate secțiile de evidență și documentare a populației  vor activa pe 30 noiembrie 2014 după un program prelungit, de la ora 7.00 până la ora 21.00, transmite IPN.

Totodată, în perioada 25 – 30 noiembrie, secțiile de evidență și documentare a populației eliberează la solicitare, în mod gratuit, buletinul de identitate provizoriu cetățenilor cu drept de vot, care dețin acte de identitate cu statut „nevalabil”, inclusiv și deținătorilor pașapoartelor de tip sovietic, care din anumite considerente nu au obținut buletinul de identitate, precum și cetățenilor ale căror acte sunt pierdute/furate și celor care anterior nu au deținut acte de identitate.

Comisia Electorală Centrală a permis cetățenilor cu drept de vot să participe la  alegerile parlamentare în baza actelor de identitate cu termen de valabilitate expirat. Astfel, în această situație buletinul de identitate provizoriu nu se va elibera.

Buletinul de identitate provizoriu se eliberează în mod simplificat, după stabilirea identității și a statutului juridic (apartenenței la cetățenia Republicii Moldova), fără prezentarea obligatorie a documentelor de stare civilă, în cazul în care solicitantul anterior a fost luat în evidență în Registrul de stat al populației.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] |Academia Părinților de Invidiat - o nouă viziune asupra educației parentaleConferințe IPN [HD] |Îînchisoare cu suspendare pentru membrii unui grup criminal organizat
Conferințe IPN [HD] | Italian Design Day in Moldova. Prezentare de programConferințe IPN [HD] | Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din R.M în 2018
Vezi toate
banner creditex