Prin rezoluția Parlamentului European, UE adresează un mesaj cetățenilor Republicii Moldova
Print Send by email
06:21, 11 Oct 2018

Prin rezoluția Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentul European, care a fost adoptată marți, 9 octombrie, Uniunea Europeană își adresează mesajul cetățenilor Republicii Moldova. Acesta este un mesaj de sprijin pentru cetățeni în situația gravă în care se află țara. De această părere este directorul de programe al Centrului de Politici și Reforme, Ștefan Gligor, transmite IPN.

Ștefan Gligor menționează că UE este consecventă în ceea ce face și mesajul său îl adresează cetățenilor Republicii Moldova. „UE ne spune că cunoaște situația reală, că nu a fost indusă în eroare și acesta este un mesaj de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova și este un mesaj foarte bun în contextul atât de grav în care ne aflăm”, spune Ștefan Gligor, în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Potrivit lui, actualmente PDM este într-un fel de derută pentru că nu mai primește asistența macrofinanciară din partea UE și caută surse de finanțare în alte părți. Ștefan Gligor consideră că deficitul bugetar la moment constituie aproximativ opt miliarde de lei și aceasta nu este o sumă mică în condițiile unei economii care descrește. „Situația este dificilă pentru ei (PDM, nr.), încearcă să facă o mină pozitivă în context economic foarte precar”, este de părere Ștefan Gligor.

Vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Stanislav Pavlovschi, consideră că problemele puse în discuție în acest raport sunt de așa natură că se pune sub semnul întrebării respectarea principiilor de bază ale democrații de către Republica Moldova. Politicianul spune că aceasta este o problemă foarte serioasă pentru că mai târziu ar putea apărea întrebarea privind dorința Republicii Moldova să adere la valorile europene.

Comisia de Afaceri Externe a Parlamentul European a aprobat marți o rezoluție în care se spune că Republica Moldova este „capturată de interese oligarhice”, „dă îndărăt de la standardele democratice și statul de drept”. În rezoluția în care este analizată implementarea Acordului de Asociere, parlamentarii europeni își mai exprimă îngrijorarea în legătură cu „lipsa alegerilor corecte și transparente, a unei justiții imparțiale”. Ei cer autorităților de la Chișinău să răspundă acestor îngrijorări, inclusiv să facă mai mult pentru combaterea corupției și spălării banilor. În rezoluție se reconfirmă că Chișinăului nu va mai primi ajutoare europene până la alegerile din februarie 2019.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Institutul pentru Democrație

La 10 octombrie 2018, cu sprijinul UE, a avut loc un seminar de instruire a cadrelor didactice din mediul rural din Găgăuzia pentru cunoașterea metodelor moderne de predare a drepturilor omului în școală

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] | Live stream
Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] Asociația ,,UNIREA - ODIP"
Vezi toate
banner creditex