Precizările Guvernului după întrevederea dintre premierul Pavel Filip și ambasadorii UE la Chișinău
Print Send by email
05:30, 09 Iul 2018

Guvernul Republicii Moldova vine cu unele precizări referitoare la întrevederea de la sfârșitul săptămânii trecute dintre prim-ministrul Pavel Filip, șeful Delegației UE, Peter Michalko, și ambasadorii țărilor UE, acreditați la Chișinău. Conform unui comunicat de presă al Executivului, precizările sunt necesare din cauza că în comunicatul distribuit de Delegația UE se face referire „doar la informația expusă de către una dintre părți”.

Astfel, la inițiativa prim-ministrului, la această întâlnire a participat și Cabinetul de miniștri, care a dorit sa transmită poziția Guvernului față de rezoluția votată în Parlamentul European, iar principalele teze pe care Pavel Filip le-a transmis participanților la întâlnire sunt următoarele:

„Premierul a punctat în mod ferm și repetat faptul că rezoluția votată de Parlamentul European este una incorectă față de Guvern și politizată, fiind inspirată de doi lideri ai opoziției, care în acest mod doresc să obțină dividende electorale, lovind în cetățenii tarii. Prim-ministrul a specificat ca toate angajamentele privind primirea finanțării din partea UE au fost îndeplinite, inclusiv cele care vizau reformele în justiție, iar decizia de amânare a finanțării este nejustificată și reprezintă o imixtiune în politica internă a Republicii Moldova. Premierul a făcut, de asemenea, referință la discuțiile avute zilele trecute cu mai mulți europarlamentari, inclusiv din grupul politic care a votat rezoluția. Aceștia au confirmat că decizia de stopare a finanțării este una politică și nu are nicio legătură cu evaluarea activității Guvernului. Aceste lucruri s-au văzut și în timpul dezbaterii din Parlamentul European, care a fost total lipsită de interes chiar și din partea semnatarilor rezoluției, sala fiind aproape goală pe parcursul discuțiilor, ceea ce indică faptul că decizia de vot a fost stabilită cu mult timp înainte și fără dorința ca subiectul să fie dezbătut în mod consistent și să fie ascultate toate opiniile. De asemenea, premierul a comunicat că în mod categoric nu poate accepta această rezoluție de pedepsire a cetățenilor Republicii Moldova, pe motiv că Guvernul nu a dat curs solicitărilor abuzive de a se implica ilegal în activitatea instanțelor de judecată care au invalidat alegerile din municipiul Chișinău. Prim-ministrul a condamnat ferm acest tip de presiune care s-a făcut asupra Executivului, oferind detalii suplimentare legate de modul în care aceasta a avut loc”, se spune în comunicatul Guvernului.

„Prim-ministrul a reamintit că domeniul pentru care unii critică acum Republica Moldova, cel al justiției, a fost reformat cu asistența experților europeni. Toate reformele făcute în justiție, care nu au fost puține, s-au făcut în colaborare cu experți UE și reprezentanți ai societății civile finanțați din fonduri europene. Premierul a atras atenția că dacă lucrurile nu merg încă așa cum trebuie în domeniul justiției, este responsabilitatea atât a Guvernului, cât și a partenerilor europeni care au participat la realizarea acestor reforme, implementate în totalitate de autoritățile țării noastre, așa cum s-a cerut. Șeful Guvernului a făcut o comparație între reformele din justiție și cele din sectorul bancar. În sectorul bancar, de asemenea, reformele au fost făcute cu expertiza reprezentanților FMI, e adevărat, fără implicarea societății civile. În acest domeniu s-a înregistrat un succes indiscutabil, recunoscut de toți partenerii de dezvoltare. Rezultatele schimbărilor în sectorul bancar le poate vedea toată lumea”. Premierul consideră că Guvernul împreună cu Delegația UE trebuie să facă o analiză profundă a reformelor în justiție, să vadă ce nu a mers în acest parteneriat, dacă calea aleasă a fost cea potrivită și dacă nu se impun anumite schimbări, astfel încât în domeniul justiției să fie înregistrat același succes ca și în cel bancar.

„Premierul i-a informat pe ambasadorii UE că, în pofida acestei rezoluții abuzive și politice față de Republica Moldova, Guvernul va continua să implementeze reformele pe care și le-a asumat și chiar să demareze unele noi, inclusiv reforme care nu sunt convenite în angajamentele cu UE, reforme care însă sunt necesare pentru atragerea de noi finanțări, pentru creșterea încasărilor la buget, pentru modernizarea unor sectoare importante ale statului. De asemenea, prim-ministrul i-a asigurat pe ambasadori că Guvernul pe care îl conduce va rămâne ferm angajat pe calea europeană, singura direcție strategică viabilă pentru modernizarea țării”, se mai spune în comunicat.

„Prim-ministrul a vorbit ambasadorilor UE și despre rezultate bune înregistrate în acest an pe plan economic de către Guvern, care permit ca toate proiectele începute să fie finalizate, astfel încât cetățenii să nu aibă de suferit în niciun fel în urma deciziei de amânare a finanțării din partea UE. A fost punctat și faptul că este incorect ca printr-o decizie politică absolut subiectivă să fie stopați banii care erau destinați, printre altele, suplimentării hranei copiilor din grădinițe. Premierul consideră că luptele politice trebuie date la nivel de dezbateri de idei și argumente, nu prin masuri împotriva unor oameni care nu poartă nicio vină pentru faptul că o competiție politică se transformă într-un act cinic sau în circ electoral„.

„Premierul a mai spus că Guvernul a avut același tip de angajamente cu UE, FMI și Banca Mondială. În toate cele trei parteneriate, Executivul și-a îndeplinit integral angajamentele, astfel FMI și Banca Mondială au alocat chiar în aceste zile tranșele financiare pentru Republica Moldova, evaluând activitatea bună a Guvernului în baza angajamentelor asumate și îndeplinite, nu a criteriilor politice. Prim-ministrul a opinat că se așteaptă ca UE să procedeze la fel, să nu se lase influențată de jocurile politice făcute de doi lideri ai opoziției din Republica Moldova, care în lipsa altor arme de luptă electorală, au ajuns sa blocheze și finanțarea pentru hrana copiilor. Guvernul este al tuturor cetățenilor, indiferent de opțiunile politice, deci el nu poate să fie sancționat pentru chestiuni care se întâmplă în afara competențelor sale”.  

„Premierul și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că, în urma întâlnirilor avute cu oficialii europeni chiar zilele trecute, a constatat că informațiile pe care le transmite Delegația UE la Chișinău sunt incomplete și a rugat ca această abordare sa fie revăzută și notele transmise să fie obiective, să reflecte într-o măsură mai mare realitatea, astfel încât oficialii de la Bruxelles să poată face o analiză cât mai consistentă a modului în care evoluează lucrurile în Republica Moldova... Premierul Pavel Filip consideră că astfel de momente neplăcute, cum a fost votarea unei rezoluții politizate și incorecte față de Republica Moldova, trebuie să fie depășite prin intensificarea dialogului și prin înțelegerea cât mai corectă a așteptărilor pe care le au cetățenii de la parteneriatul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Autoritățile Republicii Moldova trebuie să găsească modalități democratice pentru a soluționa situația fără precedent înregistrată la Chișinău după invalidarea alegerilor locale noi. Necesitatea a fost subliniată de către ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, și ambasadorii statelor membre UE la Chișinău, care s-au întâlnit vineri, 6 iulie, cu premierul Pavel Filip și membrii guvernului pentru a-i informa asupra poziției UE după invalidarea alegerilor locale desfășurate în municipiul Chișinău. Potrivit unui comunicat de presă difuzat de Delegația UE la Chișinău, ambasadorii europeni au reiterat mesajele transmise de înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politică de apărare, Federica Mogherini, și de către comisarul pentru vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, în declarația lor comună lansată imediat după invalidarea alegerilor, precum și îngrijorările prezente în capitalele statelor membre. Reprezentanții UE au reiterat faptul că decizia de invalidare și modalitatea cum aceasta a fost luată privează locuitorii Chișinăului de primarul ales democratic la data de 3 iunie.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

[imas]

Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic

Proiectul MAC-P

Suport în valoare de circa 7,2 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Agenția de inspectare și restaurare a monumentelorConferințe IPN [HD] | Impactul Rezoluției Parlamentului European din 14.11.2018
Conferințe IPN [HD] | Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic din RMConferințe IPN [HD] | Proiectul internațional HydroEcoNex BSB165
Vezi toate
banner creditex