Silvia Radu: Structura Primăriei Chișinău trebuie simplificată
Print Send by email
06:31, 17 Feb 2018

Structura stufoasă a Primăriei municipiului Chișinău trebuie simplificată pentru că există oameni care stau în structuri municipale și nu își îndeplinesc obligațiunile, se dublează funcțiile, sunt înregistrate entități separate care au contabili, juriști, cheltuiesc mii de kilometri fără foi de parcurs. Declarația a fost făcută de primarul general interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC 21, transmite IPN.

Potrivit ei, toți cei care nu-și fac bine lucrul vor trebui să plece și să ofere posibilitatea să vină oameni profesioniști care cu adevărat vor să lucreze și să schimbe lucrurile la Primăria Chișinău. Funcționara susține că și-a propus în scurtul mandat pe care îl are cel puțin să pornească un mecanism care să nu permită primarilor să abuzeze de încrederea oamenilor și de bugetul municipal.

„Corupția în municipiul Chișinău este ca în filmele științifico-fantastice, iar chișinăuienii ar vedea doar vârful aisberg-ului corupției. Mie nici până astăzi nu-mi vine a crede că nivelul corupției poate ajunge atât de înalt și atât de dramatic într-un municipiu european în care oamenii merită să fie cel puțin respectați și legislația merită să fie respectată”, a spus Silvia Radu.

Potrivit ei, având în vedere situația în care se află în prezent municipalitatea, oamenii au nevoie de un primar din afara politicii pentru că „a fost mult prea suficient ca pe spatele Chișinăului să se facă jocuri geopolitice, iar oamenii să sufere de pe urma proastei gestionări a celor care au venit și au condus Primăria fără să aibă cunoștințe, experiență sau măcar să depună efort în ceea ce ține de rezolvarea problemelor locuitorilor urbei”.

Primarul interimar consideră că pentru faptul că Dorin Chirtoacă a demisionat nu trebuie să fie făcut martir. El demult trebuia să demisioneze pentru că a pierdut încrederea chișinăuienilor în ceea ce ține de gestionarea Primăriei. „Oamenii au suferit mult prea mult din cauza aceasta și acum este necesar un efort mult prea mare atât financiar, cât și din punctul de vedere al gestiunii pentru a repara toate lacunele acumulate”, susține Silvia Radu.

Șefa Primăriei a spus că nu a luat o decizie dacă va candida la alegerile municipale anticipate, dar chiar dacă va lua o decizie în acest sens, nu va fi reprezentantul al niciunui partid și nu va adera la nicio mișcare politică pentru a candida.


(2) comentarii
Solon
10:26, 17 Februarie 2018

Nu e vorba de simplificare. Simplificarea reduce numărul de functionari incomozi.Cei care rămîn vor putea să lucreze eficient pentru acelasi volum de lucru în condiții legale ??? E nevoie ca primaria sa fie mai aproape de popor. Deocamdată se observă o tendință de a îndepărta primăria de popor, dar mai ales de mass-media. Cei care au încercat să obțină vreun certificat de la primărie cunosc bine mecanismul de storcare a banilor, prin tărăgănare, birocratie, indiferenți, mitocănie etc etc ...

Solon
10:27, 17 Februarie 2018

Nu e vorba de simplificare. Simplificarea reduce numărul de functionari incomozi.Cei care rămîn vor putea să lucreze eficient pentru acelasi volum de lucru în condiții legale ??? E nevoie ca primaria sa fie mai aproape de popor. Deocamdată se observă o tendință de a îndepărta primăria de popor, dar mai ales de mass-media. Cei care au încercat să obțină vreun certificat de la primărie cunosc bine mecanismul de storcare a banilor, prin tărăgănare, birocratie, indiferenți, mitocănie etc etc ...

Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Fărădelegi în stilul anilor 90 la FăleștiConferințe IPN [HD] |Sesizarea Curții Constituționale privind  invalidarea alegerilor
Conferințe IPN [HD] | ?????? ??????? ??????? ?????? ? ?????????????? ?????????? nr.13Conferințe IPN [HD] | Rezultatele vizitei la Strasbourg
Vezi toate
banner creditex