Daniel Ioniță: Republica Moldova are șansa să redevină un campion al Parteneriatului Estic
Print Send by email
05:08, 29 Noi 2017

Republica Moldova are șansa să redevină un campion al Parteneriatului Estic, dar acest lucru presupune un angajament sporit, o mai mare responsabilitate și o mai mare seriozitate în a implementa legile, unele dintre ele foarte bune, care sunt adoptate în Parlament. Declarația a fost făcută de către ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, în cadrul emisiunii „În vizor” de la postul de televiziune Impact TV, transmite IPN.

Potrivit lui, pentru a redeveni campion al Parteneriatului Estic, Republica Moldova trebuie să comunice mai bine avantajele apropierii de Uniunea Europeană. „UE nu reprezintă doar un slogan, un steag în spatele căruia te poți ascunde atunci când vrei să-ți promovezi interese politice, partinice sau de moment conjuncturale, ci reprezintă un ideal în care cu adevărat trebuie să crezi pentru că acest ideal atrage după sine un lucru esențial care este așteptat de către toți cetățenii Republicii Moldova: stabilitate și prosperitate”, spune Daniel Ioniță.

Ambasadorul român la Chișinău a declarat că relațiile dintre cele două maluri ale Prutului au o dinamică accentuată, sunt consolidate și se dezvoltă pe zi ce trece. De proiectele pe care le desfășoară statul vecin pe teritoriul Republicii Moldova beneficiază cetățenii moldoveni indiferent de statut, etnie și limba pe care o vorbesc. „Republica Moldova este principalul destinatar al asistenței de dezvoltare acordate de România. Mai mult, 65% din tot ceea ce înseamnă asistență pentru dezvoltare care este oferită de România are ca destinație Republica Moldova”, spune ambasadorul.


(2) comentarii
Ilie
09:43, 29 Noiembrie 2017

Moldova redevine istoria de succes a parteneriatului estic și asta datorită faptul că actualul guvern a făcut reforme, a arătat rezultate recîștigînd prin asta încrederea partenerilor de dezvoltare !

Alexei
11:15, 29 Noiembrie 2017

Mulțumim României pentru încrederea și susținerea acordată.

Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

vincuvin.shop

Se lansează vincuvin.shop, magazin online cu livrare a vinului îmbuteliat

Programul social „60 plus”

Invitație la conferința de presă de lansare a Programului Social „60 plus” și a campaniei „Vino cu bunicii la teatru”

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Organizarea adunării de constituire a Grupului de inițiativăConferințe IPN [HD] | Lansarea Manifestului unei Mișcări Civice
Conferințe IPN [HD] |David Davitian este ținut în continuare ostatic, cu încălcarea tuturor legilorConferințe IPN [HD] | Barometrul Opiniei Publice, noiembrie 2017
Vezi toate
banner creditex