Ana Guțu: PUN este împotriva sistemului mixt pentru că acesta este împotriva unioniștilor
Print Send by email
17:09, 24 Noi 2017

Partidul Unității Naționale este împotriva sistemului de vot mixt pentru că acesta este împotriva unioniștilor, care nu sunt amplasați compact pe teritoriul țării și era mult mai avantajos sistemul de vot proporțional. Totodată, pilonul unionist este în sfârșit luat în seamă, pentru că acum doi ani, pe lângă cele două opțiuni: integrarea în Uniunea Europeană și în cea eurasiatică, vectorul unionist era ignorat. Declarații în acest sens a făcut Ana Guțu, prim-vicepreședinta Partidului Unității Naționale și au fost exprimate la dezbaterile publice cu tema: Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă unionistă în prag de an electoral”, ediția a 82-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.

„Este important ca în viitorul Parlament să se regăsească un grup confortabil al unioniștilor, care să guverneze într-o posibilă coaliție de guvernare”, a notat Ana Guțu. Potrivit ei, rezultatul alegerilor din 2018 pentru unioniști depinde foarte mult de cetățenii care vor da vot de încredere fie unui partid unionist, fie candidatului din circumscripție, însă, în contextul în care mentalitatea este una profund patriarhală, opțiunile electorale ale cetățenilor nu se vor schimba, pentru că cetățenii își doresc în primul rând un lider puternic.

„Oricare ar fi sistemul de vot, cetățeanul Republicii Moldova crede în lideri puternici și credibili. Pe de altă parte, dacă el va merge în comunitatea sa la vot, ne putem aștepta la faptul că cel care va avea mai mulți bani va veni cu pungile la poarta sa și cetățeanul va vota partidul pe care-l reprezintă. Aici sesizez un dezavantaj pentru candidații independenți pentru că cetățeanul se va lăsa măgulit de puterea unui candidat sau partid. Din păcate, PDM și PSRM dețin această întâietate din contul resurselor administrative pe care le vor exploata pe larg”, a spus Ana Guțu.

Politiciana a precizat că liderii formațiunii pledează pentru dialog în perioada pre-electorală și post electorală pentru constituirea viitoarelor alianțe în circumscripții. „Eu personal nu cred într-o posibilă alianță preelectorală dintre partidele unioniste, eu cred într-o înțelegere comună dintre aceste partide de a identifica câte un candidat în cele 51 de circumscripții din partea unui sau altui partid. Nu consider că procesul de înțelegere între partide și ONG-urile unioniste va fi unul foarte ușor. Avem experiența la alegerile prezidențiale de anul trecut unde am fost ridiculizată din toate părțile”, a declarant Ana Guțu.

Ana Guțu consideră că va fi foarte greu să se ajungă la o înțelegere preelectorală dintre toate partidele unioniste și proeuropene, fiindcă asupra unor partide zis proeuropene planează suspiciunea că se află în buzunarul rușilor. „Este pericolul să nu ne pomenim sub o umbrelă care este finanțată de bani groși proveniți din Rusia. Mi-aș dori foarte mult să stabilim o comunicare eficientă dintre entitățile politice și ONG-urile unioniste, deoarece vor fi candidați și din partea lor pe liste, și există lideri ale ONG-urilor unioniste care nu vor să adere la un partid politic”, a conchis Ana Guțu.

Dezbaterile publice Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă unionistă în prag de an electoral”, constituie ediția a 82-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Următoarea dezbatere cu genericul „Poziția de start a partidelor și potențialilor candidați independenți în prag de an electoral” este planificată pentru luni, 27 noiembrie, cu începere de la ora 14.00, în sala de conferințe a Agenției IPN și va întruni reprezentanți dimensiunii euroasiatice a eșichierului politic.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS