Produsele media la această rubrică sunt realizate în cadrul proiectului „Integrarea Europeană ca idee națională cu potențial de consolidare a societății moldovenești”, sprijinit de Fundația Germană Hanns Seidel
Andrian Candu: În septembrie deputații ar putea lua o decizie privind legislația electorală
Print Send by email
12:28, 13 Iul 2018

În a doua jumătate a lunii septembrie, deputații ar putea lua o decizie în ceea ce privește legislația electorală. Aceasta după ce Comisia parlamentară juridică va efectua o analiză amplă a legislației electorale și va prezenta un raport în acest sens. Declarațiile au fost făcute de președintele Parlamentului, Andrian Candu, la o ediție specială a emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.

Andrian Candu spune că legislația electorală trebuie revăzută pentru a nu ajunge într-o asemenea situație cum a fost nevalidarea scrutinului local din municipiul Chișinău. „Poate Codul nostru electoral, care este din 1996, nu corespunde pe anumite chestiuni cu ziua de astăzi, poate ar fi cazul să-l modificăm și să scoatem restricțiile din ziua alegerilor”, spune Andrian Candu. Potrivit lui, există multe semne de întrebare în ceea ce ține de legislația electorală și trebuie găsite răspunsuri și soluții, mai ales pentru că alegerile parlamentare vor avea loc în baza sistemului mixt de vot. Șeful legislativului speră că în a doua jumătate a lunii septembrie Comisia parlamentară juridică să prezinte raportul privind analiza legislației electorale și deputații să ia o decizie în acest sens.

În ceea ce ține de relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană ca urmare a nevalidării scrutinului local, Andrian Candu spune că neînțelegerile ce au apărut vor fi depășite, iar Moldova va continua parcursul său european. „Suntem pentru o guvernarea pro-europeană. Cele mai apropiate de noi sunt partidele Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Politic Demnitate și Adevăr. Există potențial de a forma o alianță cu PAS și PPDA”, a mai spus șeful legislativului.

Șeful legislativului spune că relațiile cu UE ar putea fi îmbunătățite și că ar exista posibilități de deblocare a asistenței macrofinanciare din partea UE. „Noi vrem ca lucrurile să găsească o anumită soluție, adică să evolueze în așa fel încât să găsim soluții pentru a depăși această neînțelegere. Iată de ce, în luna septembrie, vom invita reprezentanți ai UE să le arătăm și ce s-a făcut în privința Hotărârii care a fost votată în Parlamentul Republicii Moldova, să vedem care sunt alte rezultate, să fie evaluate rezultatele și s-ar putea ca decizia să se schimbe în luna septembrie. Inclusiv, în luna septembrie s-ar putea să apară o altă Rezoluție în Parlamentul European”, a declarat președintele Parlamentului.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS