Granturi de circa 3 milioane de lei pentru managementul durabil al terenurilor
Print Send by email
11:22, 31 Dec 2015

Granturi în valoare de peste 2,7 milioane de lei sunt destinate fermierilor care se preocupă de managementul durabil al terenurilor. Primele 10 dosare din cea de-a treia rundă a Programului de granturi post-investiționale destinate Managementului durabil al terenurilor au fost aprobate, transmite IPN.

O parte a contractelor de granturi au fost deja semnate în perioada 15-16 decembrie 2015, între AIPA și finaliștii programului de granturi post-investiționale, iar granturile au fost debursate integral. Dosarele recepționate până la 31 decembrie, vor fi analizate de Comisia de Evaluare și Selecție, care urmează să se întrunească în ianuarie 2016.

Cei care doresc să depună dosarelor la cea de-a III-a rundă a Programului de granturi post-investiționale o pot face și astăzi, 31 decembrie 2015 - dată care este și termenul limită de aplicare.

Granturile acordate acoperă cele mai diverse localități din Moldova. Din zona de Nord provin 72 de beneficiari, din zona de Sud – 20, iar din zona centrală - 9 beneficiari.

În anul 2016 va fi anunțat un nou apel de granturi post–investiționale Managementul durabil al terenurilor la care vor putea aplica fermierii pentru obține rambursarea a 50% din cheltuielile post-investiție pentru un management durabil al terenurilor.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS