În Anenii Noi a fost inaugurat un centru maternal
Print Send by email
17:38, 07 Mar 2018

Un centru maternal regional a fost inaugurat pe 7 martie în orașul Anenii Noi. Centrul, care este un serviciu de prevenire a separării copilului de familie va găzdui șase cupluri mamă-copil, victime ale violenței familiale, traficului de ființe umane sau care se confruntă cu probleme de ordin material. Centrul a fost deschis în cadrul unui parteneriat public-privat dintre CCF/HHC Moldova, Kaufland Moldova și Autoritățile Publice Locale din Anenii Noi, transite IPN.

Beneficiarele centrului, vor primi aici cazare, consiliere de îngrijire a copilului, asistență psihologică, juridică și socială individualizată de care au nevoie pentru a se pune pe picioare. Mamele vor putea sta la centru un an, timp în care vor trebui să-și găsească un loc de muncă și o locuință.

Potrivit secretarului de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, aflarea mamelor în centrul maternal va fi un prim pas pentru o viață independentă în comunitate. Ea mai spune că, dacă un an nu va fi suficient pentru ca mamele să-și găsească o locuință sau un loc de muncă, perioada aflării lor la centru poate fi prelungită cu jumătate de an.

Livia Mărgineanu, coordonator programe CCF Moldova, susține că prin acest serviciu se va reuși asigurarea mediului familial asemenea unei case de locuit, pentru că scopul acestui serviciu este de a reabilita, dar și de a reintegra familiile în comunitate. „Ne dorim ca aceste mame să-și găsească un drum în viață din prima zi în care vor beneficia de acest serviciu”, a conchis Livia Mărgineanu.

Centrul Maternal, dezvoltat de CCF/HHC Moldova cu sprijinul Kaufland, va fi în gestiunea autorităților locale din Anenii Noi, care urmează să asigure și finanțarea acestuia de mai departe.

În prezent, în Republica Moldova funcționează alte 11 centre maternale finanțate din bugetul de stat, dintre care două sunt de nivel republican, iar nouă de nivel regional.


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS