Problema transnistreană ar trebui discutată în Congresul SUA, opinii
Print Send by email
07:01, 15 Iul 2017

Problema transnistreană ar trebui să fie discutată prin intermediul lobby-știlor în Congresul Statelor Unite ale Americii. Opinii în acest sens au fost exprimate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

Ruslan Șevcenco, doctor în istorie, a declarat în cadrul emisiunii că pe lângă conflictul transnistrean, în Congresul SUA s-ar putea discuta și despre faptul că Republica Moldova are nevoie de susținere în contracararea sancțiunilor economice din partea Federației Ruse, precum și în apropierea de Uniunea Europeană.

Specialistul în comunicare și relații publice, Valentin Balan, a menționat că este foarte important ca în Parlamentul Statelor Unite ale Americii să se vorbească despre Republica Moldova. Potrivit lui, atât timp cât nu se pune pe tapet problemele Moldovei, acestea vor fi soluționate foarte încet, cu propriile forțe, ceea ce în perioada globalizării este aproape imposibil. „Crearea acestui cerc de prietenie moldo-americană cu susținerea a doi lobbiști, congresmeni, este foarte importantă pentru ca problema geopolitică a Republicii Moldova de moment să fie auzită și să poată fi rezolvată mult mai repede”, a spus Valentin Balan.

Mihail Bagas, președintele Asociației Ucrainenilor din Republica Moldova, a afirmat că problema regiunii transnistrene este și problema Ucrainei pentru că în timp ce aceasta are un război real în estul țării, dușmanul stă în spate. „Ucraina este interesată să ajute să rezolvăm problema transnistreană”, a spus Mihail Bagas.

Expertul în drept internațional și purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, a menționat că în contextul crizei din Ucraina și în contextul asigurării securității României, Republica Moldova trebuie să meargă pe calea lobby-ului pentru soluționarea conflictului transnistrean și grupurile de lobby, care au experții lor, vor lucra cu partidele politice din Statele Unite pentru cauza Republicii Moldova. „Și acesta este un prim pas pentru că atunci atragi atenția comunității internaționale”, a afirmat Vitalie Gamurari. 


(0) comentarii
Nume

Adaugă comentariu Citeste Regulile

Subscribe by email RSS

ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Live streamConferințe IPN [HD] |  Proiectul ,,Moldo Crescendo"
Conferințe IPN [HD] | ,,Poziția comună vizavi de modificarea sistemului electoral"Conferințe IPN [HD] | ,,Nu alianței PDM-PSRM. Nu schimbării sistemului electoral"
Vezi toate
banner creditex