COMUNICATE DE PRESĂ

Print Send by email

Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii la USMF „Nicolae Testemițanu”

Miercuri, 29 August 2018


În data de 30 august 2018, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Vă invită la ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii. Evenimentul se va desfășura cu începere de la ora 11:00, la Palatul Național „Nicolae Sulac” din capitală (str. A. Pușkin, 21).

La manifestare vor fi prezenți prim-ministrul Pavel Filip, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, administrația Universității, decani, prodecani, profesori, studenți, părinți și alți oaspeți.

Tradițional, studenții înmatriculați în anul I vor rosti solemn Jurământul studentului USMF „Nicolae Testemițanu”, prin care se vor obliga să depună toate eforturile pentru a învăța și a deveni specialiști de valoare, să-și iubească și respecte profesorii și colegii. Totodată, studenții anului VI le vor înmâna halatul alb, împreună cu alte simboluri ale medicinei, cum sunt stetoscopul și bisturiul, precum și flacăra cunoștințelor pe care vor trebui să o păstreze cu sfințenie.

În acest an, la USMF „Nicolae Testemițanu” au promovat concursul 760 de candidați, dintre care 489 au optat pentru specialitatea Medicină, 141 – pentru Stomatologie,  76 – pentru Farmacie, 15 – pentru Medicină preventivă, 21 – pentru Optometrie și 18 tineri au ales Asistența medicală generală.

Departamentul Comunicare și Relații Publice
IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova

Tel.: 022 205 235, 0.79 087 267


DISCLAIMER:
Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.


ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

[imas]

Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic

Proiectul MAC-P

Suport în valoare de circa 7,2 milioane de lei pentru producătorii agricoli din Republica Moldova

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Agenția de inspectare și restaurare a monumentelorConferințe IPN [HD] | Impactul Rezoluției Parlamentului European din 14.11.2018
Conferințe IPN [HD] | Dinamica percepțiilor cu privire la mediul social, economic și politic din RMConferințe IPN [HD] | Proiectul internațional HydroEcoNex BSB165
Vezi toate
banner creditex