COMUNICATE DE PRESĂ

Print Send by email

Licitații cu probleme la achiziția alimentelor în școli

În cadrul proiectului „Banii publici sunt și bani mei”, implementat de Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), cu susținerea financiară a National Endowment for Democracy (NED) și   AO Părinți Solidari, în calitate de parteneri, monitorizează procedurile de achiziție publică din cadrul Direcțiilor Educație Tineret și Sport  din mun.Chișinău.

Pe parcursul primei etape de monitorizare au fost depistate multiple încălcări la organizarea și efectuarea  procesului de achiziție publică. Acestea sunt prezente la toate etapele – începînd cu completarea incorectă a invitatației de participare și finalizînd cu lipsa monitorizării implementării contractelor încheiate.

Unul din cele mai sensibile domenii este cel al alimentației copiilor, atât în școli, cât și în grădinițe.  Cu părere de rău, am depistat că de ani buni, în sfera prestării serviciilor  alimentare pentru instituțiile de educație din mun.Chișinău lipsește concurența reala, iar  95% din piața acestor servicii este împărțită între 5 întrepriinderi mari de alimentație publică. Autoritățile contractante acceptă situația, dorind ca formal instituțiile să fie asigurate cu servicii de alimentație, fără să întreprindă măsuri pentru a asigura o calitate mai înaltă a produselor ce ajung în farfuria copiilor, prin asigurarea concurenței. Astfel, ca rezultat al monitorizării a 3 licitații publice de achiziționare a serviciilor alimentare cu suma totala de peste 70 000 000 lei, pentru toate cele 90 de loturi din caietele de sarcini, a fost propusă doar cite o singura oferta!

Lipsa concurenței
este un fapt care ne îngrijorează, în special în contextul că cei 5 agenți economici – principalii jucători pe piața serviciilor alimentare, sunt întreptinderi, care se subordonează Primăriei mun.Chișinău, iar din luna decembrie 2017 au statut de întreprinderi municipale.

Alte încălcări depistate se referă la modalitatea de evaluare (conform numărului de calorii),  descalificarea fără motive intemeiate a ofertanților, tratarea în mod diferențiat a ofertanților în cazul cănd se solicită precizări sau completări de acte, neinformarea membrilor grupului de lucru despre data și ora petrecerii ședințelor de evaluare a ofertelor, includerea în sistemul de date al Registrului Achizițiilor publice a datelor eronate (în loc de valorea ofertei și a sumei contractului se include numărul de calorii!!!).

La capitolul agenți economici care prestează servicii de alimentație publică, dorim să atenționăm asupra faptului că aceștia nu doar prestează servicii conform contractului de achiziții, dar mai obțin și dreptul de a efectua în instituțiile de învățămînt și activitatea comercială, prin vânzarea de dejunuri, prinzuri și alte produse, către elevi și profesori, sau chiar oameni din afara instituției, dar nu eliberează bonuri fiscale pentru sumele încasate. În plus, agenții economici nu achită servicii de locațiune, pentru serviciile comunale și resursele energetice, toate cheltuielile de acest tip fiind suportate de către bugetul instituției,  careia i se prestează serviciile de alimentare.

Data: 13.02.18

Contacte:
AO Parinti Solidari: 0681131191
 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire


ANUNȚURI

Vezi toate

COMUNICATE DE PRESĂ

Embassy of Georgia in Chisinau

10 years since Russia’s Military Aggression and Occupation of Georgian Territories: Ways to Sustainable Peace and Security in Georgia

Serviciul de presă al CTIF

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe a preluat, după reorganizare, atribuțiile a trei întreprinderi de stat

Vezi toate

Ultimele video

Conferințe IPN [HD] | Video șocant! Fărădelegi în instituția penitenciară nr.13Conferințe IPN [HD] | Rezultatele lotului național la Campionatului Mondial de Muaythai
Conferințe IPN [HD] | Opriți fărădelegile primarului de Drepcăuți Ioxa și complicilor săi!Conferințe IPN [HD] | Organele de politie sunt implicate în activității ilegale
Vezi toate
banner creditex